ANM: Vreme închisă și ploi slabe în București, vineri și sâmbătă

Vremea în București va fi închisă, cu intensificări temporare ale vântului și ploi slabe, pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, conform prognozei de specialitate, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 5 decembrie, ora 10:00 – 6 decembrie, ora 8:00, în Capitală, vântul va sufla mai ales după-amiaza și noaptea, când se vor atinge viteze de 50 – 55 km/h. Cerul va fi mai mult noros și trecător, cu o probabilitate mai mare în a doua jumătate a intervalului, va ploua slab. Temperatura maximă va fi de 10 – 11 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.

De asemenea, sâmbătă, între orele 8:00 – 22:00, vremea se va menține rece, cu vânt care va sufla cu viteze de 50 – 60 km/h. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab. Temperatura maximă va fi de 6 – 7 grade Celsius.

Meteorologii precizează că, în intervalul 5 decembrie, ora 10:00 – 6 decembrie, ora 20:00, Municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică Cod galben, ce vizează intensificările de vânt.

ANM a emis, vineri, o serie de coduri galbene de intensificări ale vântului, valabile până sâmbătă seara în zone din Muntenia, Dobrogea și Oltenia, precum și o informare de fenomene meteorologice similare, ce vizează majoritatea regiunilor, arată sursa citată.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati