Anca Alexandrescu și-a exercitat dreptul la vot pentru Primăria Capitalei: „Am credința că Dumnezeu nu ne lasă și o să punem Bucureștiul pe primul loc”

Anca Alexandrescu, candidata Alianței „Dreptate pentru București” (susținută de AUR) la Primăria Generală a Capitalei, a votat duminică, 7 decembrie 2025, la alegerile locale parțiale și a transmis un mesaj de încredere pentru bucureșteni. 

„Să facem un oraș în care să se poată trăi și să ne permită să trăim.

Am venit cu credință, cu recunoștință pentru tot ce am trăit în aceste săptămâni, este un dar ceea ce am primit în această perioadă, este experiența vieții mele de până acum și am emoții. Sunt convinsă că vom putea să facem dreptate la București.

Am credința că Dumnezeu nu ne lasă și, împreună cu cetățenii Bucureștiului, o să punem Bucureștiul pe primul loc și o să facem dreptate.”, a declarat Anca Alexandrescu la ieșirea de la urne.

  • În Bucureşti, pentru locul rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte, s-au înscris şi au rămas pe buletinul de vot 17 candidaţi, din care doi – Vlad Gheorghe şi  Orlando Teodorovici – şi-au anunţat apoi retragerea, unul în favoarea candidatuui liberal Ciprian Ciucu, iar celălalt în favoarea social-denocratului Daniel Băluţă.

Înscrişi pentru scrutinul de duminică sunt 11 candidaţi susţinuţi de partide politice şi şase independenţi.

Prima poziţie de pe buletinele de vot este ocupată de Cătălin Drulă (USR), urmat de Ciprian Ciucu (PNL),  Burcea George-Valentin – Partidul Oamenilor Tineri; Alexandrescu Anca-Nicoleta – Alianţa electorală,„Dreptate pentru Bucureşti” dintre Alianţa pentru Unirea Românilor şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat; Băluţă Daniel – Partidul Social Democrat. Lazăr Rareş – Partidul România în Acţiune, Gheorghe Vlad-Dan – candidat independent, Negrotă Angela – candidat independent, Ciceală Ana-Maria – Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate, Creţu Oana – Partidul Social Democrat Unit, Macovei Gheorghe – Partidul România Mare, Florea Liviu-Gheorghe – Partidul Naţional Tărănesc Maniu Mihalache, Lasca Mihai-Ioan – Patrioţii Poporului Român, Teodorovici Eugen-Orlando – candidat independent, Neţoiu Gheorghe – candidat independent, Trifu Dănut-Angelo – candidat independent, Filip Constantin-Titian – candidat independent.

Sursa: realitatea.net

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati