Primăria Sectorului 5 anunță că a fost inaugurată o nouă casă de tip familial destinată copiilor cu nevoi speciale aflați în sistemul rezidențial al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5. Proiectul face parte din seria parteneriatelor inițiate de autoritatea locală pentru îmbunătățirea calității vieții și pentru dezvoltarea serviciilor sociale dedicate copiilor vulnerabili.
Locuința, construită în aproximativ un an, va găzdui 12 copii care vor beneficia de un mediu adaptat nevoilor lor și de condiții cât mai apropiate de cele ale unui cămin familial.
Potrivit administrației locale, obiectivul este ca aceste spații să ofere siguranță, stabilitate și sprijin specializat, contribuind la integrarea socială și la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Casa familială are o suprafață de 300 mp și a fost construită de către Hope and Homes for Children, pe terenul pus la dispoziție de Primăria Sectorului 5.
Locuința dispune de patru dormitoare, un living, o bucătărie spațioasă și trei băi, fiind complet mobilată și dotată cu toate facilitățile necesare. De asemenea, copiii au la dispoziție și o curte generoasă, unde se vor putea bucura de spațiu verde și activități în aer liber. Noul spațiu este unul cât mai apropiat de cel familial, adaptat nevoilor individuale, astfel riscul de marginalizare și izolare asociat instituționalizării clasice se reduce și va crește independența și calitatea vieții copiilor cu dizabilități.
Căsuța a fost inaugurată alături de primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, reprezentanți ai DGASPC Sector 5 și ambasadorii fundației Hope and Hopes for Children, Amalia Enache, David Popovici, Mihai Morar, Marius Manole și Alexandru Tomescu. Au fost prezenți la eveniment și cei 12 copii care vor locui în noua casă.

“Mulțumim Hope and Homes for Children şi directorului general al Fundației, Ştefan Dărăbuş, pentru sprijinul oferit și pentru colaborarea constantă în beneficiul copiilor vulnerabili. Această casă familială este un exemplu concret de solidaritate și responsabilitate socială și suntem încrezători că va deveni un spațiu în care copiii vor găsi siguranță, sprijin și speranță pentru viitor. Așteptăm cu interes să continuăm împreună proiecte menite să contribuie la dezvoltarea și bunăstarea copiilor din comunitatea noastră aflați în dificultate.”, a transmis primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone.
- Pentru construcția casei, Ambasadorii Hope and Homes for Children au mobilizat cea mai solidă comunitate de donatori din istoria organizației – 16.000 de donatori persoane fizice și 28 de companii, în campania “Ambasador pentru ACASĂ. Când construim O CASĂ, construim UN OM”.


