VIDEO Gabriela Firea, explicații despre Podul Ciurel: Efectele privind fluidizarea traficului sunt vizibile

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că proiectul podului Ciurel a fost gândit în urmă cu 14 ani în trei etape și că, în acest moment este finalizată doar prima etapă. „Vă voi demonstra că este necesară și utilă bucureștenilor”.

”Aceste este adevărul despre Podul Ciurel, un proiect despre care se spune în mod nedrept că nu duce și nu va duce nicăieri, o investiție care nu ar fi necesară. Vă voi demonstra că este necesară și utilă bucureștenilor.

Acest proiect a fost gândit acum 14 ani, în trei etape. Noi am finalizat prima dintre ele, Nodul Virtuții. Am fi putut finaliza acest obiectiv mult mai rapid însă, timp de zece ani, a fost blocat în tribunale de către un domn care are casa în proximitatea podului Ciurel, o casă care există și în prezent și nu a fost afectată absolut deloc, cofondator al Uniunii Salvați Bucureștiul, prieten foarte bun cu domnul Nicușor Dan. Împreună au făcut mai multe contestații în instanță, atacând atât autorizația de construire, cât și PUZ-ul de sector”.

Adevărul despre Podul Ciurel

Adevărul despre Podul Ciurel in 3 minute si ceva. #faraipocrizie #faraminciuni #bineleinvinge#PodulCiurel #NodulVirtutii#OameniiPePrimulLoc

Publicată de Gabriela Firea pe Marţi, 22 septembrie 2020

Gabriela Firea a afirmat că prima etapă, Nodul Virtuții, este deja finalizată și cuprinde podul hobanat, cele trei pasaje supraterne și noua bretele de circulație, iar efectele privind fluidizarea traficului în zona de vest a Capitalei sunt vizibile.

„În cel mai scurt timp, vom demara lucrările pentru etapa a doua a proiectului, aprobat încă din luna mai, un drum expres până la Centură, cu două benzi pe sens. Pentru acesta, avem deja culoarul de expropriere aprobat, am semnat contractul cu asocierea de constructori Max Boegl – Astaldi – Euroconstruct, iar banii sunt consemnați, aproximativ 50 de milioane de lei pentru exproprierile din zona, în jur de 20 de imobile”, a completat edilul Capitalei.

Nodul rutier Virtuții-Ciurel s-a deschis circulației sâmbătă dimineața, de la ora 07.00.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati