Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” începe la 1 octombrie noul an universitar

Pe 1 octombrie, UNATC „I. L. Caragiale” Bucureşti deschide anul universitar 2020 – 2021, în prezenţa unor înalte oficialităţi, rectori ai universităţilor din Bucureşti şi membrii ai Senatului UNATC.

Evenimentul va avea loc în Grădina Botanică (Şos. Cotroceni nr. 32) – Grădina Italiană, începând cu ora 10,00.

Anul acesta, universitatea noastră, una dintre cele mai vechi şcoli de artă teatrală şi cinematografică din lume, serbează 70 de ani de la înfiinţare.

Accesul la eveniment se face pe bază de listă nominală şi confirmare prealabilă. Reprezentanţii presei interesaţi sunt rugaţi să se înscrie nominal, cu CNP, la biroul de presă UNATC – pr@unatc.ro , pentru a primi şi informaţiile legate de măsurile luate de organizatori pentru evitarea aglomerării şi respectarea distanţării pe toată durata ceremoniei.

În ziua festivităţii de deschidere a Anului Universitar 2020-2021, transmisia poate fi preluată prin intermediul TVR care va ridica pe feed semnalul. Coordonatele acestuia vor fi transmise în ziua premergătoare evenimentului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati