Universitatea din Bucureşti anunţă lansarea unui Open Lab („laborator deschis”) menit să consacre şi să accelereze colaborarea dintre comunitatea academică a UB şi părţile interesate ale societăţii româneşti pentru dezvoltarea comunităţilor locale, regionale sau naţionale. Iniţiativa, parte a proiectului CIVIS, care prevede deschiderea de astfel de entităţi în cadrul tuturor universităţilor membre, vine să confirme încă o dată rolul asumat de comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti de a colabora strâns cu actorii sociali pentru găsirea de soluţii inovative la problemele cu care se confruntă societatea.
Gândit ca un spaţiu de colaborare şi de îmbinare a cercetării şi a educaţiei cu implicarea civică, Open Lab-ul UB-CIVIS a fost inaugurat în cadrul unui eveniment online care a avut loc luni, 28 septembrie 2020, cu participarea profesorului Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti, şi a prorectorilor Sorin Costreie şi Magdalena Iordache Platis, precum şi a lui Jose Luis Bau, de la Universitatea Autonomă din Madrid, coordonatorul demersurilor pentru crearea de Open Lab-uri la nivelul CIVIS, a informat marţi un comunicat de presă al UB.
Întâlnirea, găzduită de prof. Magdalena Iordache-Platis, prorector pentru Managementul calităţii, Responsabilitate socială şi Relaţia cu partenerii sociali şi coordonator al Open Lab-ului CIVIS din cadrul UB, a adus împreună reprezentanţi ai comunităţii academice a UB şi ai altor universităţi din ţară şi din afară cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai unor organizaţii nonguvernamentale, profesionale şi de business, ai unor institute de cercetare, precum şi profesori din învăţământul preuniversitar.
Astfel, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au anunţat deschiderea în perioada imediat următoare a unei competiţii pentru proiecte pe cinci domenii esenţiale: Transformare digitală şi tehnologică; Oraşe, teritorii, mobilităţi; Sănătate; Societate, cultură, patrimoniu; Climă, mediu, energie.
În urma competiţiei, la care pot participa reprezentanţi ai instituţiilor private, publice şi nonguvernamentale în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, vor fi selectate cele mai viabile proiecte, care, prin implicarea resurselor educaţionale, de cunoaştere şi de cercetare, vor contribui la identificarea de răspunsuri şi soluţii creative şi inovatoare la nevoile şi provocările pe care le întâmpină societatea. Universitatea din Bucureşti alocă, prin intermediul proiectului CIVIS, suma de 10.000 de Euro pentru finanţarea acestor proiecte de responsabilitate socială.
***
Universitatea din Bucureşti este o instituţie cu responsabilitate faţă de societatea românească, acţionând permanent pentru a-i apăra principiile, valorile culturale, sociale şi morale, pentru conservarea şi valorificarea realizărilor generaţiilor trecute şi prezente şi, mai ales, pentru formarea elitelor viitoare. În prezent, Universitatea din Bucureşti face parte, alături de alte şapte universităţi europene, din alianţa europeană CIVIS.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianţă academică europeană şi reuneşte opt dintre cele mai importante şi reputate universităţi din Europa: Aix-Marseille Universite, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din Bucureşti, Universite Libre de Bruxelles, Universidad Autonoma de Madrid, Sapienza Universita di Roma, Stockholm University şi Eberhard Karls Universitat Tubingen. CIVIS aduce laolaltă o comunitate cu peste 384.000 studenţi şi 55.000 de angajaţi, dintre care 30.000 sunt cadre didactice şi cercetători.