Cristian Băcanu, candidatul de pe locul trei: Biroul Electoral a decis renumărarea voturilor la Sectorul 5

Cristian Băcanu, candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la funcţia de primar al Sectorului 5, a anunțat că Biroul Electoral de Sector a decis renumărarea voturilor.

„Biroul Electoral de Sector a decis renumărarea voturilor la Sector 5! Ceilalţi vor face contestaţie”, a scris Cristian Băcanu miercuri pe Facebook.

Cristian Băcanu a ieșit al treilea în Sectorul 5, după Cristian Piedone și Daniel Florea. Distanța față de Florea este mai mică de un procent, iar de Piedone îl despart aproape trei procente.

Cristian Băcanu a anunţat, luni seara, că va solicita renumărarea voturilor, pe motiv că „se impune verificarea existenţei unei fraude masive în Sectorul 5”, potrivit Digi24.

Marţi dimineaţa el a precizat că va formula plângere penală după ce ar fi identificat „suspiciuni privind existenţa unei fraude” la alegerile locale din sector.

„Am solicitat renumărare totală la Sectorul 5!

În urma analizei realizate de grupul de lucru format ieri de echipa mea din PNL, am identificat suspiciuni privind existenta unei fraude la votul din sector.

De exemplu, 92 voturi PNL la consiliul local si 63 la General într-o secție. Cine votează PNL la CL votează la fel si la CGMB, nu poți avea diferențe de 30% la consilii. Pur si simplu nu se poate”, a spus Băcanu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati