Președintele CNCD: Vinieta pentru București este discriminatorie

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, declarat pentru agenția Agerpres că nu judeţul de înmatriculare a unui autovehicul este relevant pentru reducerea poluării şi aglomerării unui oraş, ci gradul de poluare al acestuia, prin urmare consideră că vinieta de acces în Bucureşti, în condiţiile prezentate de Primăria Capitalei, este discriminatorie, deci nelegală.

„Noi am avut plângeri la CNCD cu privire la impunerea unor taxe de acces pentru autovehicule în funcţie de judeţul de înmatriculare a acestora. A fost celebra taxă de barieră la Mamaia, prin care accesul în staţiune a autovehiculelor înmatriculate în alt judeţ decât Constanţa era taxată. Această taxă a fost considerată ca fiind discriminatorie printr-o decizie instanţei, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti, tocmai pentru că nu se justifica această diferenţiere pe criteriul de înmatriculare într-un judeţ sau altul. De altfel, Curtea de Apel mai spunea că aceste taxe se pot impune prin lege şi nu prin hotărârea Consiliului Local”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Asztalos Csaba.

Acesta a mai spus că Primăria Bucureşti ar putea opta, în schimb, pentru alte măsuri, cum ar fi taxarea autovehiculelor sub Euro 5, indiferent unde sunt înmatriculate, interzicerea circulaţiei în Capitală a autovehiculelor cu motor Diesel sau impunerea de restricţii pentru anumite zone aglomerate şi poluate.

„Pentru Bucureşti, din punctul meu de vedere, se pot lua măsuri pentru limitarea poluării atât prin taxare, cât şi prin restricţionarea sau interzicerea accesului în anumite zone din centru sau considerate poluate ori aglomerate. Dar, criteriul care trebuie avut la bază nu este cel al înmatriculării într-un judeţ sau altul a autovehiculelor, ci gradul de poluare al acestora. Dacă Primăria Bucureşti, de pildă, de mâine decide că în oraş nu mai pot circula autovehiculele Euro 3 sau 4, dar indiferent de judeţul de înmatriculare, fie că sunt înmatriculate în Paris, Maramureş, unde vreţi, deci toate autovehiculele, nu este o formă de discriminare, această restricţie poate fi justificată. Poate fi introdusă în schimb, spre exemplu, o taxă pentru autoturismele sub Euro 5, să plătească o taxă de poluare. Putem să decidem că nu mai permitem circulaţia autoturismelor sub Euro 3 sau să aibă o taxă mult mai mare. Sau putem să introducem o taxă pentru toate autovehiculele care circulă prin centru, dar pentru toate autovehiculele, indiferent dacă sunt înmatriculate în Bucureşti, Ilfov, Prahova sau alte judeţe”, a mai spus Asztalos Csaba.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati