Testul rapid antigen pentru COVID a ajuns și în România: rezultatul în 15 minute și acuratețe de 96,5%

Din octombrie sunt disponibile şi în România testele rapid antigen dezvoltate de compania elvețiană Roche. Noul test pentru depistarea SARS-Cov2 dă rezultatul în 15 minute şi are o sensibilitate de 96,52% (conform studiilor realizate în India şi Brazilia). Prelevarea se face ca la testul PCR, din faringe, scrie libertatea.ro.

Testul antigen nu se face acasă, ci poate fi făcut doar de profesionişti din domeniul medical, medici sau asistenţi medicali care trebuie întâi să urmeze un training pentru realizarea şi interpretarea testului.

Este un test rapid, dar diferit de testele de anticorpi, cele care-ţi arată dacă ai avut infecţia în trecut.

Testul antigen poate indica prezenţa infecţiei la momentul actual, dar de regulă aceste teste nu au aceeaşi acurateţe ca a celor moleculare, de laborator, pentru că depind de cantitatea virală, precum şi de numărul de zile care au trecut de la debutul bolii.

Potrivit Centrului american pentru prevenţia şi controlul bolilor (CDC), sensibilitatea testelor rapid antigen -în general- este mai mică decât cea a testelor moleculare din laborator, variind, în cazul primelor, de la 84% la 97,6%.

În plus, nivelurile antigenelor în probele colectate la 5-7 zile de la debutul simptomelor poate să scadă sub limita de detecţie a testului, ceea ce dă rezultate fals negative – la pacienţi la care un test PCR ar da rezultat pozitiv.

Se prelevează la fel ca testul PCR

Probele pentru testul antigen sunt recoltate cu un beţişor de la nivelul faringelui, ca în cazul testelor moleculare PCR folosite în prezent pentru diagnosticarea bolii COVID-19, a explicat un medic epidemiolog.

“Apoi această probă este plasată în kitul de testare, iar ulterior, apar nişte dunguliţe care spun dacă este sau nu prezent virusul. Testul depistează virusul, dar nu şi cantitatea virală. Există posibilitatea să dea rezultate fals negative, deoarece calitatea testului depinde de cantitatea virală din organism”, a mai spus medicul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati