Primăria Sectorului 6 oferă tichete sociale pentru sprijin educațional. În ce condiții pot fi accesate

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 informează familiile din Sectorul 6 ai căror copii frecventează învățământul preșcolar, primar și gimnazial, că pot beneficia de tichete sociale pentru sprijin educational, conform criteriilor stabilite de OUG nr. 133/2020.

Mai exact, ajutorul financiar poate fi accesat de familiile care îndeplinesc următoarele condiții:

  • Criterii specifice pentru copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat:
  • Venitul lunar pe membru de familie este de până la 284 lei/lună (de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură – 142 x 2)
  • Frecvența regulată a copilului la grădiniță – prezență zilnică, cu excepția absențelor motivate
  • Criterii specifice pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial:
  • Venitul mediu net lunar al familiilor din care provin, în luna iulie, să fie de maxim – 1.115 lei;
  • Copilul este înscris în învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi;

La stabilirea veniturilor familiilor se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le realizează, inclusiv indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți, acordate în condițiile legii.

Ajutorul financiar este reprezentat de acordarea de tichete sociale pe suport electronic în valoare de 500 lei/an școlar, suma respectivă fiind disponibilă pentru a fi utilizată pe parcursul unui an calendaristic pentru achiziționarea de materiale școlare, precum și pentru achiziționarea de articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Documente necesare pentru a beneficia de acest ajutor sunt o cerere standard ce trebuie completată de părinte/reprezentantul legal și documentele justificative privind componența familiei și veniturile pe membru de familie.

Alte informații privind acordarea tichetelor sociale pentru sprijinul educațional pot fi regăsite pe site – www.asistentasociala6.roServiciul Prevenirea Separării Copilului de Familie sau pot fi furnizate la numărul de telefon: 021.317.63.11 (interior 217).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati