Ionel Dancă: Calendarul alegerilor rămâne în vigoare – 6 decembrie

Calendarul alegerilor rămâne în vigoare, respectiv 6 decembrie, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă.

Întrebat la finalul şedinţei de Guvern cum comentează motivarea CCR privind organizarea alegerilor, care se face de către Parlament, Ionel Dancă a arătat că hotărârea de guvern este în vigoare.

„Hotărârea de guvern este în vigoare în momentul de faţă şi tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut şi noi motivaţia, aşa cum a fost publicată, urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat”, a precizat Dancă.

Curtea Constituţională a respins, în luna septembrie, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016. Miercuri a fost publicată motivarea CCR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati