Astăzi are loc prima ediţie a „Zilei Comerţului Electronic”

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) organizează pe 15 octombrie prima ediţie a Zilei Comerţului Electronic.

Evenimentul va reuni principalii factori de decizie, reglementare şi supervizare a sectorului comerţului electronic, oferind date la zi cu privire la schimbările legislative, impactul lor în relaţia cu consumatorii din România, precum şi evoluţia plăţilor digitale şi a economiei digitale din ţara noastră.

Recunoscând potenţialul sectorului şi eforturile depuse de IMM-uri până acum în procesul de digitalizare, Parlamentul a adoptat anul acesta Legea nr. 144/2020 prin care 15 octombrie a fost instituită drept Ziua naţională a comerţului electronic.

„Misiunea Asociaţiei Române a Magazinelor Online, prin organizarea acestui eveniment, este de a aduce la aceeaşi masă instituţii, autorităţi responsabile cu protecţia consumatorului şi companii parte din acest ecosistem. ARMO vede un interes crescând al companiilor româneşti în ceea ce priveşte tranziţia spre comerţul electronic. Vrem ca prin acest eveniment să aducem cele mai fierbinţi subiecte în atenţia autorităţilor şi să fim un sprijin prin experienţa şi expertiza membrilor noştri, cât şi a partenerilor europeni, pentru creşterea economiei digitale din România. Îi invităm pe toţi cei interesaţi să se înregistreze la eveniment pe www.ziuaecom.ro”, a declarat Florinel Chiş, director executiv al ARMO.

În cadrul evenimentului vor fi organizate trei paneluri. În primul panel, intitulat „Potenţialul şi provocările comerţului electronic în România – cadrul de reglementare naţional şi european”, Veronica Ştefan, Fondator al Think Thank-ului Digital Citizens, va aborda cu Sabin Sărmaş, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Eduardt Cozminschi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, şi Oleg Roibu, Legal & Public Policy Director eMAG, subiecte precum alinierea legislaţiei din domeniul concurenţei şi a protecţiei consumatorilor la cerinţele europene, identitatea electronică, semnătura electronică şi alte subiecte cu impact asupra comerţului electronic din România.

Cel de-al doilea panel, intitulat „Plăţile digitale, temelia unei economii sănătoase”, va fi moderat de jurnalistul Răzvan Enache şi va trata subiecte precum evoluţia plăţilor digitale pe parcursul ultimilor ani şi în contextul pandemiei COVID-19, acţiunile derulate de companii şi autorităţile publice relevante pentru a stimula plăţile digitale atât în societate, cât şi în administraţie, măsuri pentru promovarea plăţilor electronice şi impactul Strong Customer Authentication (SCA) asupra comerţului electronic din România. Alături de Răzvan Enache se vor afla, de la distanţă, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gabriela Horga, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Teodor-Alexandru Georgescu, director general al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – ANAF, Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia, şi Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.

În cel de-al treilea şi ultim panel vor fi prezentate rezultatele studiului sociologic şi cercetării realizate de Institute for Global Digital Policies (IGDP) şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) despre comerţul electronic din România din perspectiva politicilor publice şi percepţia românilor cu privire la digitalizare. Acestea vor fi comentate alături de europarlamentarul Victor Negrescu, Vicepreşedinte al Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Monica Cadogan, CEO Vivre Deco, Andrei Radu, CEO GPeC, lect. univ.dr. Mihai Caradaică şi sociologul Andrei Tiut.

Totodată, la finalul evenimentului Asociaţia Română a Magazinelor Online va premia Ambasadorii Digitalizării, persoane aflate în funcţii publice care, prin acţiunile pe care le-au întreprins anul acesta, au contribuit la dezvoltarea economiei digitale în România.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati