Activitatea de internare a pacienţilor în Secţia clinică de neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias se suspendă. Măsura a fost luată după ce 11 angajaţi au fost depistaţi pozitiv la noul coronavirus. Astfel, unitatea medicală va limita activitatea secţiilor chirurgicale şi a Unităţii de îngrijiri postoperatorii la preluarea urgenţelor chirurgicale.
„Ca urmare a depistării mai multor cazuri de infecţii SARS-CoV-2 în rândul personalului medical, S.U.U. Elias adoptă următoarele măsuri: Se suspendă activitatea de internare a pacienţilor în Secţia clinică de neurologie, unde au fost depistaţi pozitivi 11 angajaţi, pentru o perioadă de 14 zile. Pacienţii care sunt internaţi în prezent în secţie vor fi trataţi până la externare sau transferaţi, după caz. Se limitează activitatea secţiilor chirurgicale şi a Unităţii de îngrijiri postoperatorii la preluarea urgenţelor chirurgicale până luni, 26 octombrie 2020, constatând prezenţa noului coronavirus la 15 dintre angajaţi. Patologia chirurgicală care nu constituie urgenţă va fi rezolvată în condiţii de programare, după această dată”, se arată într-un comunicat al unității medicală, informează Agerpres.
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a sublinat că informaţiile pot fi modificate în perioada următoare, având în vedere că anchetele epidemiologice sunt în curs şi că sunt aşteptate rezultatele altor 64 teste.