Primarul în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, răspunde acuzațiilor lui Nicușor Dan, care spune că preluarea mandatului său va mai întârzia cel puţin o săptămână, după ce au fost făcute 52 de apeluri în instanță. El o acuză pe Firea că și-a pus subordonații să semneze aceste contestații, fără ca ea însăși să semneze.
La rândul ei, Gabriela Firea îl acuză pe Nicușor Dan de ipocrizie, ”având în vedere renumele de “procesoman” si „contestatar de serviciu” pe care le-a dobândit în urma nenumăratelor atacuri în justiție prin care a blocat mii de proiecte ale administrației bucureștene.”
Acesata arată că, în loc să se ”plângă de faptul că e contestat în instanță”, primarul ales al Capitalei ar trebui ”să își rezolve starea de incompatibilitate și de duplicitate, în dubla calitate pe care o are acum, în procesele pe care le-a intentat Primăriei Municipiului București.”
”Ar trebui să înțeleagă un lucru simplu: nu poți sā și acuzi, și sā si aperi Primăria Capitalei în același proces!”, a explicat Gabriela Firea.
De asemenea, actualul edil al Capitalei spune că Dan își începe mandatul cu o mare minciună în ceea ce privește afirmațiile sale despre ce s-a făcut în ultimii ani pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București.
”Dacă ar ști sā analizeze corect documentele Primăriei, ar constata că în ultimii 4 ani, în Capitală s-au schimbat aproximativ 270 de Km din rețeaua de termoficare, adică echivalentul distanței dintre București și Sibiu – în orice caz cu mult mai mult decât cei 680 de metri la care s-a referit în declarația sa și care reprezentau, de fapt, un singur segment de rețea, la care s-a lucrat doar într-unul dintre șantierele de reabilitare a rețelei de termoficare”, a scris Firea pe pagina de Facebook.
Ea spune că cifra citată de Nicușor Dan provine dintr-o raportare din Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA), însă, pentru că nu a înțeles exact semnificația acelui document, ”s-a pripit să tragă concluzia că doar atât s-ar făcut în ultimii 4 ani.”
”În realitate, se poate proba cu documente că, în ultimii 4 ani, în rețeaua de termoficare a Capitalei, s-a înlocuit cea mai mare cantitate de țeavă din ultimele 3 decenii”, arată Firea, care atrage atenția că ”astfel de afirmații de amator nu fac decât să demaște incompetența și vădita dificultate a lui Nicușor Dan de a înțelege cum funcționează administrația Bucureștiului.”
În final, primarul în funcție spune că Termoenergetica are stocurile la zi și îl sfătuiește pe Nicușor Dan să vadă care era situația cu 4 ani în urmă, când RADET-ul nu mai avea de 9 luni de zile contract pentru furnizarea țevilor necesare, iar personalul era mult subdimensionat.
„În ceea ce privește stocurile pentru intervențiile în caz de avarie, precizez că, în prezent, Termoenergetica dispune de toate materialele necesare. Înainte de a se lansa în alte afirmații hazardate, Nicușor Dan ar face bine să vadă care era situația cu 4 ani în urmă, când RADET-ul nu mai avea de 9 luni de zile contract pentru furnizarea țevilor necesare, iar personalul era mult subdimensionat.
În prezent, Termoenergetica are stocurile la zi, iar în ultimii 4 ani a fost pentru prima dată când s-a suplimentat numărul de angajați la RADET, în special în zona de intervenții în situații de avarie.
Domnule Nicușor Dan, informați-vă mai bine înainte de a-i critica pe alții!”, a conchis Gabriela Firea.
Reamintim că primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, spune că au fost depuse 52 de contestații contra validării sale ca edil, în principal de către actuali și foști consilieri PSD. ”După ce a arătat că nu știe să piardă, Gabriela Firea nu reușește nici să părăsească cu demnitate funcția de primar”, acuză acesta.