Primăria Sector 4, condusă de social-democratul Daniel Băluță, anunță demolarea și reconstrucția a cinci grădinițe, din septembrie, din cauză că sunt încadrate în clasa I de risc seismic. De asemenea, o altă gradinita va fi reabilitată. Din acest motiv, copiii din 44 de grupe de grădiniță vor fi mutați în alte spații, timp de un an.
Conform unui comunicat al Primăriei Sector 4, peste 66 de milioane de lei (aproape 14 milioane de euro), fonduri guvernamentale, obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și cofinanțare de la bugetul local vor fi investiți în reconstruirea a 6 grădinițe încadrate în clasa I de risc seismic, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, scrie Ziare.com.
„Toate aceste investiții, începute anul trecut prin consolidarea și modernizarea primelor grădinițe din cele 27 care funcționează în Sectorul 4, sunt făcute, în primul rând, pentru siguranță copiilor noștri, dar și a cadrelor didactice. Am decis că, de la începutul acestui an școlar, niciun copil din Sectorul 4 să nu mai meargă la grădiniță în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. Nimic nu este mai important decât copiii noștri, decât siguranță lor, iar această ține doar de responsabilitatea celor care trebuie să aibă grijă de ei. Rolul nostru este să stabilim proiecte cu beneficii pe termen lung pentru locuitorii Sectorului 4, iar dacă ne dorim performanță de la copiii noștri, trebuie să le asigurăm confortul și facilitățile necesare în grădiniță și în școală”, a spus Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, citat în comunicat.
„Clădirile a 5 dintre aceste grădinițe vor fi demolate, în locul lor urmând să fie ridicate noi construcții. În cazul celei de-a șasea, vorbim despre reparații capitale- consolidare, reabilitare, termoizolare -, urmând a se construi și un nivel în plus, pentru că numărul de grupe să poată fi extins. Pentru că astfel de lucrări nu se pot execută cu copiii în grădinițe, am decis că, de la 1 septembrie, să relocam, timp de un an, cele 44 de grupe de preșcolari din cele 6 grădinițe în spații special amenajate pentru că celor mici să le poată fi asigurat accesul la educatie, în cele mai bune condiții”, a explicat Ana Maria Mocănița, directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, potrivit sursei citate.
Despre ce gradinite este vorba:
– Grădinița Școlii nr. 194, din Str. Alexandru Obregia, nr. 7, va fi mutată temporar în spații amenajate la aceeași adresa.
– Grădinița „101 Dalmațieni” (str. Aliorului nr. 5) va fi relocată în spațiile din stradă Postalionului 97-101, care au găzduit, în anul școlar trecut, o altă grădiniță din Sectorul 4 relocată pentru consolidare
-„Înșir’te mărgărite”. De altfel, tot în spațiile din Postalionului 97-101 va fi mutată temporar și Grădinița Școlii „Avram Iancu”, din str. Stupilor, nr. 1.
În cazul acestor grădinițe, Primăria Sectorului 4 va asigura transportul gratuit al copiilor și al părinților ce-i însoțesc – dimineață, la prânz și seară, la orele programate de directorul grădiniței, se arată în comunicat.
– Grădinița Școlii Nr. 96 (stradă Rezonanței, nr. 2) va fi relocată în Centrele de Incluziune Socială (CIS) situate în sos. Berceni, nr. 12A.
– Grădinița Școlii Gimnaziale Nr. 308 (str. Izvorul Oltului, nr. 3) va fi mutată temporar în spații amenajate la Școală „Emil Racoviță”, din Stradă Emil Racoviță, nr. 1, respectiv, la Școală nr. 165, pe Aleea Slătioara nr. 8.
– Grădinița nr. 30 va fi relocată în spații amenajate la Școală nr. 100, din Calea Văcărești, nr. 296.