Traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Mihai Bravu pentru înlocuirea unei conducte

Începând de sâmbătă, Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti va începe înlocuirea unei secțiuni de conductă din Magistrala 2 Sud, pe Șoseaua Mihai Bravu – porțiunea cuprinsă între Aleea Școlarilor și Bulevardul Camil Ressu, din Sectorul 3 al Capitalei.

Din această cauză, traficul va fi restricționat, anunță Brigada Rutieră.

Acest lucru se va produce, etapizat, în zona intersecției Sos. Mihai Bravu -Bd. Camil Ressu, după cum urmează:

• se va restricționa traficul pe Șos. Mihai Bravu, în zona McDonalds, pe sensul dinspre Calea Vitan, cu asigurarea circulației pe o bandă de circulație, pe calea de rulare a tramvaielor, respectiv cu asigurarea a două benzi de circulație, în intervalele orare 07:00-09:30 și 16:00-19:30;

• se vor realiza restricții pe bd. Camil Ressu, în zona acces McDonalds, cu asigurarea a minim două benzi de circulație pe sensul afectat;

Termenul estimat pentru finalizarea lucrării este de 45 de zile, iar furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură nu va fi afectată în această zonă, scrie spotmedia.ro.

Lucrarea este deosebit de importantă pentru îmbunătățirea furnizării agentului termic în cartierele Vitan și Dristor în noul sezon de încălzire.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati