Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici – Muzeul Municipiului Bucureşti continuă prezentarea pieselor din patrimoniu, iar în luna noiembrie dezvăluie publicului detalii despre un nou obiect: Pristolnicul.
Această piesă de cult face parte dintr-o colecţie de 15 pristolnice şi este apreciată pentru simplitatea şi armonia proporţiilor, este unicat datorită motivelor decorative pe care le are, cât şi a tehnicii de realizare. Piesa este confecţionată în anul 1937 din lemn de tei, băiţuit, sub forma unei cruci cu vârful trilobat şi braţe înguste, sculptate cu o bază de forma unui trunchi de piramidă. Partea frontală prezintă incizii liniare, iar central, poziţionate într-un chenar cu două registre, are inscripţiile: IS-XC şi NI-KA.
Cealaltă faţă este netedă, central prezintă un chenar incizat cu linii în diagonală, laturile având crestături semirotunde, pe aceeaşi parte, piesa prezintă anul realizării: 1937. Baza pristolnicului este incizată, sub forma unei cruci, inscripţia mai sus amintită este realizată prin tehnica în oglindă. Piesa a fost lucrată manual prin diferite tehnici: tăiere, fasonare, sculptare, incizie şi crestare.
Pristolnicul este definit ca fiind un sigiliu de piatră sau lemn cu care se imprimă prescurile cu o pecete având semnul crucii şi iniţialele rituale IS-HR-NI-KA. Acestea mai sunt numite şi pecetare sau pistornice, au o înălţime cuprinsă între 10 şi 20 cm şi sunt compuse din două segmente: partea inferioară este asemănătoare unui postament de formă paralelipipedică sau trunchi de piramidă pe care e incizat înscrisul religios semnificând victoria lui Iisus Hristos asupra morţii sau Iisus Hristos Biruitorul.
Încă din cele mai vechi timpuri, pristolnicul este utilizat pentru a pune pecetea pe prescură, aceasta fiind folosită în realizarea Proscomidiei, parte a Sfintei Liturghii. Prima menţiune a pecetei o întâlnim într-o rânduială a Proscomidiei alcătuită în secolele X-XI pentru episcopul Paul din Galipoli, dar probabil că se folosea încă dinainte de această dată. Proscomidia, în esenţa ei, constă în punerea înainte a darurilor, adică prescura şi vinul pentru jertfa liturgică, însăşi denumirea de Proscomidie venind de la cuvântul grecesc „proskomizw” sau „prosfora”care înseamnă a pune înainte, a aduce, a oferi, a face dar. Prescura – „proskura” sau „prosfora” – este o pâine micuţă, de formă rotundă, făcută din aluat dospit, folosită în mod special pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Din aceasta se taie, pe lângă Sfântul Agneţ, şi toate celelalte miride cât şi Anafura.
Potrivit tradiţiei creştine, pristolnicul este considerat a fi un obiect de preţ, de artă creştin ortodoxă, neprihănit şi util în pregătirea prescurilor folosite în ritualul liturgic al Proscomidiei, când se pregăteşte, în taină, Sfânta Împărtăşanie. Cu toate acestea, el nu este considerat un obiect sfânt însă, în interiorul locuinţei tradiţionale, locul pristolnicului era lângă icoană. După achiziţionarea lui, acesta era dus la biserică şi ţinut patruzeci de zile, ca şi în cazul icoanelor, timp în care obiectul „se sfinţea”.
Din punct de vedere al simbolisticii, „pristolnicul” are formă de cruce, aceasta fiind simbolul de căpătâi al creştinismului reprezentând patima, moartea şi învierea Mântuitorului. Încă de la început, crucea a fost identificată ca fiind „semnul Fiului Omului” (Matei 24,30) arătând calea urmării lui Hristos. Prescura este realizată din două părţi suprapuse, semnificând cele două firi ale Mântuitorului, iar forma rotundă simbolizează pământul sau lumea pentru care s-a jertfit Domnul şi care I s-a adus înapoi ca jertfă. Femeia creştină, urmând calea lui Hristos, folosea pristolnicul la realizarea prescurilor, ulterior dăruite la Sfântul Altar, semnificând misiunea/calea pe care o urma.
