Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat, miercuri, că Armata va fi implicată în vaccinarea populației împotriva COVID-19.
Tătaru se află miercuri în Sibiu, pentru a evalua situația pandemiei din județ.
El a mai arătat că momentan se lucrează la strategia de vaccinare.
”În această strategie de vaccinare, noi îl avem în pregătire, lucrăm continuu, ca să spun așa, avem oameni care stabilesc strategia de vaccinare. La începutul anului va veni (vaccinul – n.red.). Pentru personalul medical, vor fi mai multe tranșe. Fiecare tranșă va fi distribuită cu ajutorul unor anumite structuri”, a declarat ministrul Tătaru potrivit spotmedia.ro.
Întrebat dacă strategia include și Armata, Tătaru a răspuns: ”Va fi invitată și Armata, și DSU, și spitalele județene, și medicii de familie.„
Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți seara, că România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin antiCOVID.
El a mai precizat că a început să fie pregătită campania pentru momentul în care un vaccin anti-COVID va deveni disponibil.
Totuși, șeful statului a spus că în cel mai optimist scenariu prima tranșă va ajunge în țară abia la primăvară.