Orban: Testăm cât este necesar să testăm/ Achiziţionăm 3 milioane de teste antigen

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că este o „bazaconie” ideea conform căreia România nu testează mai mult pentru că sistemul de sănătate ar fi copleşit de numărul mare de bolnavi, afirmând că se respectă modul în care se fac testele pentru COVID-19, specialiştii fiind cei care pot schimba definiţia de caz.   

„Astea sunt regulile, noi respectăm regulile. (….) Dacă un om are simptome, deja sunt cunoscute simptomele de toată lumea, sună la 112, toate apelurile la 112 sunt înregistrate, sunt monitorizate, ele au un sistem de dispeceri, (…) e urmărită modalitatea în care se reacţionează la apelurile respective. Asta este o bazaconie. Testăm cât este necesar să testăm, în conformitate cu regulile care sunt aplicate astăzi”, a declarat Ludovic Orban, la DIGI 24.

Guvernul va achiziționa 3 milioane de teste antigen, a precizat Orban.

„Am stabilit să achiziţionăm trei milioane de teste antigen. Dar atenţie şi aceste teste, unu: ele nu pot să stabilească diagnosticul în caz că eşti pozitiv trebuie să dublezi testul cu un test Real Time PCR, dar te ajută, în triaj, în UPU să-şi faci o imagine (…) Pe de altă parte, relevanţa acestui test este pentru simptomatici. (…) Dacă se va considera necesară includerea şi altor categorii în cadrul testării, vom face testarea respectivă, nu e niciun fel de problemă”, a adăugat premierul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati