Cultele religioase au cerut Guvernului să nu închidă bisericile de Crăciun

Reprezentanţii cultelor religioase au susţinut, la o întâlnire de lucru organizată de Secretariatul de Stat cu privire la măsurile pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, că în perioada anotimpului rece, când se sărbătoreşte şi Naşterea Domnului, „trebuie evitată revenirea la măsurile care dispuneau oficierea slujbelor religioase în comun fără prezenţa credincioşilor sau doar în exteriorul lăcaşurilor de cult”, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat difuzat joi de către Secretariatul General al Guvernului (SGG), întâlnirea de lucru a avut loc miercuri, cu participarea unor conducători şi reprezentanţi ai cultelor religioase şi ai autorităţilor publice centrale cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Întâlnirea şi-a propus ca prin dialog şi parteneriat între culte şi autorităţile publice, deciziile care vor fi luate în perioada care urmează pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 să răspundă atât nevoilor de protecţie a sănătăţii publice, cât şi a celor religioase ale credincioşilor.

Cultele religioase au apreciat faptul că legislaţia adoptată de autorităţile publice centrale în perioada pandemiei este conformă standardelor şi normelor internaţionale în materie de libertate religioasă.

Cu toate acestea, din informaţiile oferite de către culte, lipsa dialogului şi a consultării permanente dintre autorităţile publice şi reprezentanţii cultelor au dus, în anumite situaţii, la aplicarea defectuoasă de către autorităţile locale a deciziilor autorităţilor centrale”, se afirmă în comunicatul SGG.

Gheorghe Sorescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonatorul Instituţiilor Prefectului din România, a reiterat faptul că există sprijinul Instituţiilor Prefectului pentru ca atunci când vor fi luate decizii de instituire a carantinei la nivel local, cu impact şi în ceea ce priveşte restrângerea dreptului de manifestare a credinţei religioase în colectiv, să fie consultaţi şi reprezentanţii cultelor din acele zone, evidenţiază comunicatul.

„Un alt aspect care a fost discutat este acela al organizării slujbelor religioase în perioada anotimpului rece, perioadă în care se celebrează una dintre cele mai importante sărbători creştine, Naşterea Domnului.

Totodată, s-a convenit că este necesar şi benefic să se intensifice dialogul şi cooperarea între reprezentanţii cultelor şi cei ai autorităţilor publice, iar în acest sens Secretariatul de Stat pentru Culte a dat asigurări că va facilita acest dialog inclusiv prin crearea unei platforme de întâlnire care să utilizeze tehnologia digitală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati