Consilierul prezidențial pe probleme de politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, a publicat pe blogul personal o analiză în care explică faptul că România este una din țările UE cu evoluții bune, raportat la presiunea financiară provocată de pandemie.
- Analiza cu titlul ”Finanțele publice și economia: cum traversăm criza-covid?” are ca și concluzie faptul că politicile de dreapta – axate pe investiții, inovare, competitivitate și responsabilitate economică, vor susține cu adevărat dezvoltarea României.
” În Uniunea Europeană, finanțele publice la sfârșit de 2019 consemnau excedente bugetare în cazul a 17 state membre. Celelalte, cu o singură excepție, se aflau sub pragul de 3% deficit conform criteriilor de convergență nominală.
- Excepție a făcut tocmai România, ale cărei finanțe publice au evoluat prociclic în anii de guvernare PSD, adică pe contrasensul responsabilității economice, cu deficite înalte în ciuda creșterii economice. Astfel, România încheie anul 2019 cu cel mai mare deficit bugetar dintre țările UE, de 4,4% din PIB, după o guvernare ce lăsa în urmă diverse facturi și plăți restante către sectorul privat.
Declanșarea crizei-corona a atras, aproape în mod simultan și uniform, necesitatea creșterii cheltuielilor sanitare și a susținerii unor sectoare economice, prin măsuri de sprijin și facilități fiscale și financiare. Astfel, deficitele bugetare au explodat la unison pentru toate statele membre, dat fiind și contextul general de lockdown și de scădere economică la scară globală.
În condițiile în care reacțiile de răspuns la criza-corona au fost centrate cam pe aceleași măsuri în mai toate țările UE – șomaj tehnic, suspendarea unor obligații fiscale și sprijin pentru finanțarea mediului de afaceri, rezultă că deteriorarea finanțelor publice în cazul României nu a fost una dintre cele mai agresive.”
Cozmin Marinescu: România trece de la cel mai mare deficit în 2019 la una dintre cele mai moderate deteriorari ale soldului bugetar în 2020.
- Marinescu consideră că această „alunecare” moderată a soldului bugetar în 2020 indică atât eficiența măsurilor de intervenție, cât și dinamica economică favorabilă.
”În această privință, la nivelul UE, datele statistice aferente trimestrului 3 arată că toate țările membre au înregistrat rate consistente de creștere economică, unele chiar cu 2 cifre față de trimestrul 2, atunci când economiile europene au atins „fundul prăpastiei” într-un context de lockdown impus de criza sanitară.
România a înregistrat o creștere de 5,6% față de trimestrul 2, în condițiile în care agricultura a tras mult în jos dinamica trimestrială. Astfel, pe primele 3 trimestre, avem o scădere economică de doar 4,6% pe serie ajustată. Confirmarea acestui scenariu plasează România între țările UE cu evoluții bune, dat fiind contextul problematic al unei crize-corona mult mai profunde decât anticipările inițiale.
Dacă estimările actuale se confirmă, fie și cu o anumită marjă de abatere, putem spune că România a traversat 2020, anul crizei-corona, cu o scădere economică moderată, dar și cu o deteriorare moderată a soldului bugetar. Un asemenea scenariu conturează, astfel, premisele raționale de la care pornim în consolidarea economiei și a finanțelor publice în anii următori.
De aceea România are nevoie, poate mai mult ca oricând, de responsabilitate și viziune strategică, pentru a face saltul pe o curbă a dezvoltării care să ne apropie semnificativ de media Uniunii Europene, prin convergență reală sustenabilă.”
- ”În acest sens, politicile de dreapta – axate pe investiții, inovare, competitivitate și responsabilitate economică, vor susține cu adevărat dezvoltarea României.
- Avem două direcții esențiale: fondurile europene și reformele structurale!”, a concluzionat Marinescu pe blog.