Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri că a semnat plata a peste 12 milioane de euro ca avans pentru viitorul vaccin pentru coronavirus.
“Toți românii trebuie să știe! Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin COVID-19, in suma de 12.058.345 Euro!”, arată un mesaj publicat de Florin Cîțu, pe Facebook.
Când ar putea ajunge în România primele vaccinuri anti-COVID
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva COVID-19 până la sfârşitul acestui an sau cel mai târziu la începutul anului viitor.
Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie, a spus medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Vaccinul va fi administrat etapizat populației, potrivit președintelui Klaus Iohannis. Astfel, populația va putea fi vaccinată la locul de muncă, în centre special amenajate și inclusiv „drive-through”.
Comisia Europeană a încheiat șase contracte pentru livrarea de vaccinuri
Comisia Europeană, care negociază în numele celor 27 de state membre UE, a încheiat șase contracte pentru livrarea de vaccinuri împotriva coronavirusului.
Astfel, UE are șase contracte pentru precomandarea vaccinurilor candidate: cu compania farmaceutică Moderna (160 de milioane de doze), grupul suedezo-britanic AstraZeneca şi cel american Johnson&Johnson (până la 400 de milioane de doze fiecare), cu asocierea franco-britanică Sanofi-GSK (până la 300 de milioane de doze), cu cea americano-germană Pfizer-BioNTech (până la 300 de milioane de doze) şi cu laboratorul german CureVac (până la 405 milioane de doze).