Alegerile parlamentare din acest an se desfășoară duminică, 6 decembrie. Secțiile de votare se deschid duminică la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.
La fel ca și la alegerile locale din septembrie, alegerile parlamentare din acest an sunt marcate de măsurile speciale adoptate din cauza pandemiei de Covid-19.
Unde putem vota la alegerile parlamentare 2020
Dacă sunteți înscris în Registrul Electoral, puteți vota în localitatea și în secția de votare unde vă este înregistrat domiciliul sau reședința, în cazul în care aveți viză de flotant.
Ca excepție, puteți vota în orice altă secție din aceeași circumscripție (dacă sunteți la lucru, de exemplu). În București, însă, nu puteți vota în alt sector, ci trebuie să mergeți în cel de care aparțineți.
Verifică aici informațiile personale înscrise în Registrul Electoral .
Dacă nu sunteți înscris în Registrul Electoral și aveți viză de flotant în altă parte, puteți vota:
- La adresa de domiciliu (pe liste permanente)
- Unde aveți reședința (pe liste suplimentare)
În acest caz nu puteți vota la o altă secție din aceeași localitate.
Dacă nu aveți nici măcar viza de flotant, trebuie să vă deplasați în județul unde aveți drept de vot.
Cine poate solicita urna mobilă la alegerile parlamentare 2020
Alegătorii care din motive obiective nu se pot deplasa la secția de votare pe 6 decembrie pot solicita urna specială (mobilă).
Exemple de motive obiective:
- Imobilizare la pat
- Internare în spital
- Izolare/ carantină pentru Covid-19
- Arest la domiciliu/reținere/încarcerare
- Delegație în țară în interes de serviciu
Pentru a putea vota cu ajutorul urnei mobile, până cel târziu în data de 5 decembrie trebuie depusă fizic o cerere scrisă, însoțită de documente justificative, la cea mai apropiată secție de votare de locul în care persoana respectivă se va afla în ziua alegerilor.
Documentele necesare pentru a vota la alegerile parlamentare 2020
Din cauza contextului special, generat de pandemie, BEC a decis că la alegerile parlamentare din acest an alegătorii pot vota și cu documente al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie.
- cartea de identitate, cartea electronică de identitate sau cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul diplomatic sau pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu / pașaportul de serviciu electronic;
- carnetul de serviciu militar
Vezi AICI listele de candidați din toată țara, inclusiv din circumscripția ta.
Cum votez la alegerile parlamentare 2020
Pașii pentru un vot corect sunt următorii:
- Programul de vot: duminică, 6 decembrie, între orele 07:00 – 21:00 (se poate prelungi până la 23:59 în condiții speciale)
- Păstrați măsurile de siguranță impuse pe perioada pandemiei (masca trebuie să acopere nasul și gura, mâinile se dezinfectează la intrarea în secție, distanța față de ceilalți alegători aflați în secție sau față de membrii Biroului Electoral trebuie să fie de cel puțin 1 m, etc)
- Prezentați actul de identitate operatorului de calculator care verifică în SIMPV dacă v-ați prezentat la secția corectă, aveți drept de vot și nu ați mai votat (în altă secție, în străinătate sau prin corespondență)
- Semnați pe lista electorală și predați actul de identitate, pe care va fi aplicat autocolantul cu mențiunea Votat
- Primiți ștampila de vot
- Primiți două buletine de vot, unul pentru Senat și celălalt pentru Camera Deputaților
- Verificați că ambele buletine sunt ștampilate pe spate cu ștampila de control (altfel ele vor fi anulate după deschiderea urnelor, din cauza suspiciunii de fraudare)
- Intrați în cabină și aplicați ștampila în interiorul patrulaterului corespunzător partidului/candidatului independent pe care îl preferați, atât pe buletinul pentru Senat, cât și pe cel pentru Camera Deputaților
- Îndoiți buletinele cu ștampila de control la vedere și introduceți-le în urnele corespunzătoare
- Restituiți ștampila și recuperați-vă actul de identitate
- Dezinfectați-vă mâinile după ieșirea din clădire
Urna mobilă va fi adusă la locul menționat de dvs în cerere, de doi membri ai Biroului electoral. Aceștia vă vor aduce și materialele necesare votării. Măsurile de siguranță introduse din cauza pandemiei sunt, de asemenea, obligatorii. Este de preferat să folosiți un pix personal și să vă dezinfectați mâinile imediat după ce ați votat.
Atenție! Votul este secret, nu arătați nimănui și nu fotografiați buletinele de vot după ce ați pus ștampila pe ele, altfel riscați să aveți probleme de natură penală.