Eveniment online organizat de Ambasada României în Italia pentru a marca Ziua Națională a României

Ambasada României în Italia organizează marţi, la ora 16.00 (ora Italiei) pe pagina instituţională de Facebook şi pe site un eveniment online Ziua Naţională a României.

Cu acest prilej, va fi prezentat mesajul ambasadorului României în Republica Italiană, Malta şi San Marino, George Bologan, precum şi mesajul ministrului italian al afacerilor europene, Vincenzo Amendola.

Protagoniştii evenimentului vor fi un grup de conaţionali din Italia, care ne vor povesti ce reprezintă pentru ei Ziua Naţională a României: un moment de unitate, bucurie, dar şi de reflecţie cu privire la identitatea naţională şi la ceea ce înseamnă să fii român, oriunde te-ai afla.

Imnurile naţionale al Italiei şi al României vor fi interpretate, special pentru această ocazie, de grupul vocal Anatholis, primul grup vocal din Cluj-Napoca ce abordează genul pop-operă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati