Peste 160 de lucrări semnate de 100 de artişti români contemporani – cumpărate de Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a încheiat procesul de achiziţionare de artă contemporană, ca urmare a suplimentării bugetului de către Ministerul Culturii, la începutul crizei provocate de COVID-19. Astfel, 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români contemporani au fost cumpărate de Muzeul Naţional de Artă Contemporană, după 12 ani, a anunţat luni Ministerul Culturii.

Iniţiativa aparţine Ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu, care a declarat că, în luna aprilie, într-un moment critic pentru artiştii români afectaţi de restricţiile impuse de pandemie, a propus finanţarea unui program de achiziţie de artă contemporană.

„Este o investiţie a statului român în artiştii români. Această măsură economică a vizat susţinerea creaţiei plastice româneşti şi îmbogăţirea patrimoniului muzeal. Este o măsură onestă pentru dezvoltarea şi susţinerea artiştilor plastici, care vine după 12 ani în care statul român nu a mai achiziţionat niciun fel de lucrări de artă plastică. Îmi doresc ca acest program să aibă continuitate şi să devină o practică anuală a Ministerului Culturii, astfel că l-am inclus în programul de guvernare liberal. Impactul pe termen mediu şi lung este reactivarea pieţei de artă româneşti la nivel naţional, inclusiv prin stimularea achiziţiei de artă de către privaţi, aşa cum este Muzeul de Artă Recentă, dar şi la nivel internaţional, prin creşterea cotelor artiştilor români. Abia aştept ca publicul să poată admira cele 167 de lucrări semnate de 100 de artişti, dintre care 40 de artiste.”, a precizat ministrul.

Din cele 477 de dosare depuse, au fost selectate 167 de lucrări semnate de 100 de artişti români. Alte 13 lucrări au fost donate de către artiştii selecţionaţi pentru achiziţia lucrărilor lor, în semn de solidaritate cu politicile culturale ale Ministerului Culturii prin MNAC. Cel mai tânăr artist căruia i-au fost achiziţionate lucrările are 23 ani, iar cel mai vârstnic are 85 ani. Pentru acest demers, a fost alocat un buget de 2 milioane de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati