S-au vândut brazi de Crăciun de 470.000 de euro într-o singură seară. Suma, dedicată educației a peste 10.000 de copii vulnerabili.

Festivalul Brazilor de Crăciun, licitaţie caritabilă care a avut loc joi seară, în format hibrid, a obţinut mai mult de 470.000 de euro pentru educaţia a peste 10.000 de copii vulnerabili.

Cei 30 brazi licitaţi au obţinut fonduri totale de 474.600 de euro. Cel mai râvnit brad a ajuns la 100.000 de euro, iar compoziţia de Crăciun a lui Smiley a obţinut 60.000 de euro.

Cea mai mare sumă licitată a fost pentru bradul creat de Ştefania Mircea şi Salvaţi Copiii – 100.000 de euro, prin efortul comun al mai multor companii.

Unul dintre cei mai râvniţi brazi de Crăciun, numit „Music is the spirit – Smiling is the way to do it”, a fost vândut cu 60.000 de euro. Este creaţia specială a lui Smiley, pusă în slujba copiilor vulnerabili şi va ajunge la un copil talentat din programele organizaţiei Salvaţi Copiii.

Un alt brad a fost creat de pictorul Ştefan Câlţia şi fotograful Florin Ghenade. „Bradul Copilăriei” a fost adjudecat contra sumei de 16.000 de euro.

Creatoarea de modă Doina Levintza şi-a numit bradul „Scânteia de speranţă”, iar el a fost adjudecat contra sumei de 15.000 de euro.

La cele 19 ediţii anterioare ale festivalului, Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 6.047.800 euro şi astfel a oferit asistenţă pentru 46.485 de copii.

Aproximativ 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre elevii români, au în continuare nevoie de echipamente/ dispozitive electronice pentru educaţia în mediul online. Mai mult, 36% dintre familii dezavantajate economic nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesitate în timpul crizei sanitare: 500.000 de copii au fost afectaţi în mod direct.

Artiştii care au creat brazi unici, pentru această ediţie, sunt: Felix Aftene • Aitch • Smaranda Almăşan • Andreea Bădală (MURMUR) • Ana Bănică • Nicu Bocancea & Florăria Iris • Adina Buzatu • Ştefan Câlţia şi Florin Ghenade • Daniel Codrescu • Ştefan Radu Creţu • Irina Dragomir • Anca Fetcu Lupu & Beelive Design, cu sprijinul Delta Studio • Gheorghe Fikl • Omid Ghannadi & Adrian Atinge (touch design) • Teodor Graur • Laura Hîncu & Mastercard • Hamid Nicola Katrib • Doina Levintza • Raluca Mărginean & Daniela Bahnaru, cu sprijinul Mara Mura • Ana Mohonea & Maria Mohonea – Architectural Christmas • Dorin Negrău • Dhaniel Nora, cu sprijinul Sephora • Christian Paraschiv • Adela Pârvu • Obie Platon • Şerban Porupca, cu sprijinul Rogue8 & Amourette • Alexandru Rădvan • Octav Roman susţinut de Creativ Interior, studio de design interior • Smiley • Iulia Totoianu & Libris.ro • Salvaţi Copiii, cu sprijinul Ştefaniei Mircea şi al copiilor din programele Salvaţi Copiii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati