Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei Parlamentului pentru învestirea Guvernului, că viitoarea coaliţie de guvernare nu va majora sau introduce impozite şi taxe, efortul principal fiind orientat spre îmbunătăţirea colectării.
„Pentru mine şi pentru guvernul meu de centru-dreapta, proprietatea privată este sacră – da, şi mă uit la dumneavoastră aici, pentru care este un moft – iar antreprenorul este un erou. Vom face şi mai mulţi paşi pentru simplificarea regulilor şi debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară şi administrarea fiscală.
Voi implementa un sistem fiscal mai corect, mai eficient, mai simplu şi mai transparent, ce va sprijini activităţile economice. Ştim foarte bine că astăzi România este ţara cu o povară fiscală dintre cele mai reduse, un venit fiscal în PIB redus, din UE. Nu e un lucru foarte rău.
În acelaşi timp, coaliţia nu va majora sau introduce noi impozite şi taxe. În etapa actuală, principalul efort va fi făcut pentru îmbunătăţirea colectării, prin eliminarea distorsiunilor şi lacunelor ce permit minimizarea poverii fiscale şi să asigurăm o corectitudine şi echitate în sistem, aşa cum am făcut în acest an, în perioadă de criză, când am încasat mai mult decât încasaţi dumneavoastră în ani cu creştere economică”, a subliniat Cîţu în plenul Camerelor reunite, scrie Agerpres.
El a adăugat că sistemul fiscal bugetar va fi adaptat la evoluţia economiei, astfel încât să faciliteze creşterea economică. Totodată, a subliniat că îşi doreşte ca statul să „nu mai facă abuzuri” faţă de cetăţeni şi că acest lucru poate fi realizat doar prin transformarea digitală şi informatizarea instituţiilor publice.
„Îmi propun ca cetăţeanul să fie egal cu statul – din nou mă uit la dumneavoastră, în vremea dumneavoastră niciodată n-a fost aşa – atât în relaţiile financiare, cât şi în cele administrative.
În mandatul meu, îmi doresc ca statul să nu mai facă abuzuri faţă de cetăţenii României, este una dintre principalele mele preocupări. Iar acest lucru poate fi realizat doar prin transformarea digitală şi informatizarea instituţiilor publice – un alt obiectiv important al meu.
Pensionarii şi cei care au nevoie de ajutor nu vor fi lăsaţi în urmă
De altfel, pandemia şi consecinţele acesteia asupra vieţii cetăţenilor şi a societăţii în ansamblul ei au adus în prim-plan importanţa digitalizării în toate zonele economiei. În vederea îmbunătăţirii proceselor administrative şi facilitării interacţiunii cu cetăţenii şi mediul de afaceri, este necesară transformarea administraţiei publice, folosind noile generaţii de instrumente digitale”, a precizat el.
Cîţu a oferit asigurări că pensionarii şi cei care au nevoie de ajutor nu vor fi lăsaţi în urmă.
„Aş vrea ca astăzi să-i asigur şi pe pensionari, şi pe toţi aceia care au nevoie de ajutor că nu îi lăsăm în urmă”, a spus el.
În ce priveşte relaţiile externe, a evidenţiat importanţa statutului de membru al UE şi a proiectelor pe care România le are cu SUA.
„Declar ferm că există un singur drum pentru România: alături de UE, ca membru cu drepturi depline. La fel, în ceea ce priveşte relaţia specială cu Statele Unite ale Americii, vom rămâne ferm angajaţi în toate proiectele pe care le avem împreună, militare sau economice”, a mai spus el.
În finalul discursului său, Cîţu i-a prezentat pe membrii Guvernului propus, fiecare nume fiind întâmpinat cu aplauze din sală.