Medicul Adrian Streinu Cercel a demisionat, joi, de la conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.
Cercel a luat această decizie deoarece este incompatibil cu această funcție – el fiind acum senator al Partidului Social Democrat, scrie stirileprotv.ro.
De altfel, Streinu Cercel a primit deja o funcție de la PSD, în Parlament. El conduce Comisia pentru Sănătate Publică din Senat.
În locul lui, la propunerea consiliului de administrație, a fost numită interimar Maria Nițescu, medic primar specialitatea igienă alimentației și nutriție.
În luna aprilie, profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătăţii, de către ministrul Nelu Tătaru, pentru că a promovat un ”plan de vacanţă” care nu se află în viziunea Guvernului.