Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” lansează proiectul online „Poezie și poveste în Sectorul 5”, dedicat operei lui Mihai Eminescu, dar și locurilor încărcate de istorie din Sectorul 5, clădiri și spații care spun povestea sectorului care adăpostește vatra străveche a Bucureștiului.
Proiectul constă în unui material video, care are în centrul său personalități ale scenei culturale din România (Mircea Diaconu, Claudiu Bleonț), locuitori ai Sectorului 5 din structurile administrative ale Primăriei, dar și Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, care au ales să sărbătorească Ziua Culturii și aniversarea lui Mihai Eminescu, prin poezie, încurajând astfel și alți locuitori ai Sectorului 5 și ai Capitalei să redescopere lectura.
Scopul proiectului este apropierea locuitorilor Sectorului 5 de poezie și de lectură în general, dar și invitația de a (re)descoperi locuri și clădiri de patrimoniu din sector – muzee, case memoriale, instituții culturale și de învățământ, parcuri sau așezăminte religioase (Opera Națională București, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Mănăstirea Antim, Academia Militară, Palatul Bragadiru, Muzeul Memorial Liviu Rebreanu – Fanny Rebreanu, Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian) – spații care compun una dintre cele mai vechi și mai valoroase infrastructuri culturale din capitală.
Materialul video va fi difuzat în perioada 15-25 ianuarie pe canelele media ale Primăriei Sectorului 5 și ale Centrul Cultural și de Tineret.