Două proiecte de hotărâre prin care Primăria Sectorului 5 cere Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) transmiterea în administrarea Consiliului Local a 357 de străzi şi 56 de spaţii verzi vor fi incluse pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 28 ianuarie.
„Primăria Sectorului 5 a început o nouă etapă de dezvoltare, în care vrea să îmbunătăţească aspectul general al sectorului şi să asigure un mediu de viaţă sănătos pentru toţi cetăţenii. O parte importantă în demararea proiectelor constă în posibilitatea executării lucrărilor la nivelul infrastructurii supraterane şi subterane, în mod constant şi uniform pe toate străzile Sectorului 5.
Starea actuală a străzilor, dar şi a spaţiilor verzi, precum şi solicitările repetate venite din partea cetăţenilor Sectorului 5 ne determină să propunem preluarea unor străzi şi spaţii verzi aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, precizează autoritatea locală.
Vezi aici lista completă
”Sunt încă multe străzi din Sectorul 5 neasfaltate sau spații verzi neamenajate. Cetățenii sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Ce nu știu unii este că multe dintre aceste străzi și spații verzi nu sunt în administrarea Consiliului Local Sector 5, lucru care face imposibilă intervenția Primăriei Sectorului 5. Ne dorim ca din primăvară să începem o amplă modernizare a sectorului nostru, motiv pentru care solicităm Consiliului General al Municipiului București transmiterea în administrarea Consiliului Local Sector 5 a 357 de străzi și 56 de spații verzi. V-am promis că sectorul se va schimba și se va transforma într-o zonă modernă și sigură!”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu.