Părinții cer modificări în programa pentru Evaluarea Națională 2021: să fie scos textul dramatic și pronumele posesiv

Federaţia Naţională a Părinţilor a solicitat Ministerului Educației să elimine mai multe cerințe din programa de limba română pentru Evaluarea Națională. Printre cerințele pe care părinții le vor scoase se numără textul dramatic, pronumele posesiv și negativ sau realizări propoziţionale ale unor funcţii sintactice, dar și să ajusteze alte cerințe, informează HotNews. De asemenea, părinții cer organizarea unei simulări a examenului în luna martie.

Părinții cer modificări în programa pentru Evaluarea Națională 2021

„Federaţia Naţională a Părinţilor – EDUPART ȋşi exprimă îngrijorarea față de modalitatea în care elevii din actuala generație de clasa a VIII-a s-au putut pregăti eficient pentru a susține examenul de Evaluare Naţională în condiții optime. Ţinând cont atât de modalitatea desfăşurării efective a activităţilor de predare-evaluare ȋncontextul epidemiologic actual ȋn care ne aflăm de aproape un an cât şi problemele apărute pe parcursul anilor de studii, vă înaintăm, spre analiză, opiniile grupului de lucru din cadrul Departamentului învăţământ gimnazial al federaţiei, format, preponderent, din profesori de limba şi literatura română, din mediul urban şi rural”, se arată într-un comunicat al FNP – EDUPART.

Astfel, Federația Părinților propune eliminarea din programa pentru examen:

  • Tipuri de texte: textul dramatic şi arta spectacolului (autor, personaj dramatic; rolul indicaţiilor scenice; rolul dialogului; actori, decor, costume, lumini, muzică);
  • Tipare textuale de structurare a ideilor: explicative;
  • Pronumele posesiv şi adjectivul pronominal posesiv. Folosirea corectă a pronumelor şi a adjectivelor pronominale: nehotărât, a adjectivului pronominal de întărire. Pronumele şi adjectivul pronominal negativ şi negaţia în propoziţie.
  • Realizări propoziţionale ale unor funcţii sintactice: completiva indirectă şi opoziţională, circumstanţiala de loc, de timp, de mod, cauzală, finală.

Totodată, părinții vor să fie modificat la itemii din subiectele pentru Evaluarea națională:

-La itemul 9, solicitarea asocierii fragmentului de text-suport cu un alt text literar studiat sau citit ca lectură suplimentară să fie însoțită de posibilitatea asocierii cu o experiență de viață trăită de elev. Profesorii au dificultăți în a pregăti chiar elevii care sunt cititori deoarece programa nu prevede o listă de lecturi suplimentare grupate pe teme ce ar putea fi abordate la examen.

*Subiectul 1 B: – Limitarea pe cât posibil a itemilor care vizează operarea cu noile conținuturi și cu noua terminologie gramaticală;

– Precizarea prin explicație suplimentară a noii terminologii cu terminologia veche (exemplu: clitic/ neaccentuat)

* Subiectul 2: – Editarea subiectului într-un format care să țină cont de particularitățile grafice ale scrisului de mână ale unui copil de 14 –15 ani;

– Formularea clară a baremului, astfel încât cele 12 puncte acordate pentru conținut să aibă o explicație clară. Majoritatea erorilor de la evaluare provin din insuficienta detaliere a baremului și din lipsa unor precizări privind abordarea subiectului-Revizuirea baremului, astfel încât cele 8 puncte acordate să nu conțină formulări reluate sau ambigue.

„De asemenea, elevii noștri își exprimă îngrijorarea că nu se vor încadra fix în spațiul prevăzut. Sugerăm să existe precizarea că pot finaliza un răspuns la finalul testului, în cazul în care nu se încadrează în limita de spațiu”, se mai arată în adresă.

Federația Națională a Părinților mai solicită începând cu semestrul al doilea al acestui an școlar:

a. publicarea săptămânală a câte unui set de minim trei subiecte – model pentru Evaluarea Națională, care să conțină o diversitate de itemi care să acopere întreaga programă de Evaluare;

b. Organizarea unei simulări a Evaluării Naționale în luna martie a acestui an școlar;

c. Emisiuni TELEȘCOALA;

d. Un compendiu de gramatică pentru uzul școlar (disponibil online).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati