Încă o persoană a murit după incendiul de la Matei Balș. Bilanțul a ajuns la 9 morți

Un alt pacient care era internat la Institutul „Matei Balş” în pavilionul afectat vineri de incendiu a murit, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’ din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie”, a precizat sursa citată, scrie spotmedia.ro.

Potrivit ministerului, este vorba despre o pacientă în vârstă de 70 de ani, transferată după incendiu la Spitalul de Urgenţă „Prof. dr Dimitrie Gerota” şi care era internată în Secţia de Terapie intensivă.

 

„Pacienta se afla în stare gravă, fiind intubată, prezenta comorbidităţi şi era diagnosticată cu infecţie cu SARS-CoV-2. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului”, a indicat Ministerul Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati