Poliţiştii Capitalei efectuează, marţi, 17 percheziţii la adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Dolj şi Ilfov, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.
„Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, pune în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, Constanţa, Dolj şi Ilfov, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete”, informează un comunicat al DGPMB.
Poliţiştii pun în aplicare opt mandate de aducere pentru persoane ce urmează să fie audiate.
Audierile se vor desfăşura la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Capitalei.
„Până la acest moment, în urma percheziţiilor efectuate au fost identificate sute de baxuri de ţigarete, ce urmează a fi inventariate şi predate Autorităţii Naţionale a Vămilor”, arată sursa citată.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Jandarmeriei şi de suportul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale.