A fost anunțată cauza incendiului de la rectoratul Politehnicii

Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) afirmă că, din informaţiile pe care le deţin, incendiul care a izbucnit marţi a fost provocat de un echipament aflat în subsolul tehnic al clădirii Rectoratului, care s-a defectat, fără avea însă flacără deschisă, dar cu degajarea unei cantităţi importante de fum.

„Din informaţiile pe care le avem în acest moment, incendiul a fost provocat de un echipament aflat în subsolul tehnic al clădirii Rectorat a UPB. Acesta s-a defectat, fără avea însă flacără deschisă, dar cu degajarea unei cantităţi importante de fum”, se arată într-un comunicat de presă al UPB, scrie spotmedia.ro.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost „prompt” semnalat de către personalul de serviciu în urma declanşării sistemelor de detecţie şi avertizare la incendiu şi la faţa locului s-au deplasat peste 10 echipaje de pompieri, care au intervenit „imediat”.

„Astfel, a fost identificat exact perimetrul afectat şi incendiul a fost stins în scurt timp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, pagubele materiale urmând a fi evaluate. Personalul aflat în clădire la momentul producerii incidentului a fost evacuat de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii. Nu a fost nevoie de îngrijiri medicale. Universitatea Politehnica din Bucureşti mulţumeşte ISU Bucureşti şi membrilor echipajelor de intervenţie pentru profesionalism, rapiditate şi implicare”, se menţionează în comunicat.

Un incendiu s-a produs, marţi, la subsolul clădirii Rectoratului Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, nu au fost persoane surprinse de incendiu. La faţa locului au fost mobilizate 10 autospeciale de stingere.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati