Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează Târgul Mărţişorului în condiţii restrânse

Cu un număr de doar 100 de participanţi, din cauza contextului pandemic, Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează Târgul Mărţişorului, în acest an, în condiţii restrânse, respectând restricţiile impuse de autorităţi.

Participanţii invitaţi – studenţi, artişti, meşteşugari – folosesc ca sursă de inspiraţie lumea şi mitologia ţărănească ori imaginează noi forme ale creativităţii urbane: de la obiectul manufacturat şi reciclat care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje şi semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale.

Alături de participanţii invitaţi la târg, se numără, ca în fiecare an, şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi sprijin pentru categoriile defavorizate.

Târgul este deschis de joi, 25 februarie, până luni, 1 martie 2021, între orele 10.00 şi 18.00!

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.

VINDEM MĂRŢIŞOARE. CONSTRUIM UN TEATRU
Teatrul Griviţa 53

Chris Simion – Mercurian, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Ilona Brezoianu, Medeea Marinescu, Rodica Mandache, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor, Tudor Aaron Istodor, Vlad Logigan, Iuliana Vîlsan, Maria Miu şi restul artiştilor-ctitori au bucuria să vă invite pe data de 27/28 februarie şi 1 martie la Muzeul Ţăranului Român, între orele 10-17 pentru a vă încuraja să achiziţionaţi un mărţişor cu autograf şi pentru a vă spune cum puteţi lua parte la cea mai provocatoare aventură culturală a acestui moment: construcţia teatrului Griviţa 53.

Proiectul Teatrului Grivita 53 s-a născut în 2017, din iniţiativa regizoarei Chris Simion – Mercurian. Cu banii câştigaţi din vânzarea casei moştenite de la bunica sa, Chris a cumpărat terenul de pe Calea Griviţei 53, acolo unde va fi construit, după mai bine de 75 de ani, primul teatru independent din România. Ultimul demers similar i-a aparţinut inginerului constructor Liviu Ciulei, care a construit pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, un teatru privat. Acest lucru se întâmpla în 1946.

Campania de strângere de fonduri are mai multe etape şi se va întinde până la finalul anului 2021, atunci când sperăm să avem suma necesară construirii teatrului şi începerii şantierului. Prima etapă a campaniei demarează cu ajutorul iniţiativei „Vindem mărţişoare. Construim un teatru”. Mărţişoarele unicat, în număr de 1.000, sunt create manual de copiii de la Galeria Basil. Acestea sunt modelate sub forma unor cărămizi şi, pentru a le da o valoare sentimentală, ele poartă autograful celor ce sunt şi
ctitori ai proiectului: Marian Râlea, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marius Manole, George Ivaşcu, Rodica Mandache, Sanda Manu, Ilona Brezoianu, Tudor Istodor,
Vlad Logigan, Maria Miu, Iuliana Vîlsan, Medeea Marinescu, Crina Semciuc, Antoaneta Cojocaru, Mirela Zeta, Corina Moise, Dan Rădulescu, Vlad Zamfirescu, Chris Simion – Mercurian şi mulţi alţii. Acestea pot fi achiziţionate din orice colţ al ţării prin precomandă la adresa de e-mail teatru@grivita53.ro sau la telefonul 0727.100.856.

Marian Râlea – „Griviţa 53 – primul teatru construit împreună nu este despre troc. îmi dai – îţi dau. Este despre încredere. încrederea ca vom construi ceea ce spunem. E un cec în alb pe care îl cerem…riscant dar curajos. Sunt multe argumente pentru care ai putea investi banii de-o cărămidă în altceva. Dar şi mai multe argumente pentru care să te alături Griviţei 53”

Maia Morgenstern – „Mortarul cu care legăm cărămizile Griviţa 53 este sufletul fiecăruia”

Oana Pellea – „Povestea noastră nu este despre un imobil, ci despre ceea ce suntem şi lăsăm în urmă”

Marius Manole – „în această poveste toţi suntem la fel şi demersul ne aparţine în mod egal. Cărămidă cu cărămidă, om cu om, construim un teatru de care avem nevoie, un teatru al nostru, al tuturor”

Chris Simion – Mercurian – „Este rândul nostru să lăsăm moştenire generaţiilor următoare nu doar un edificiu cultural, ci un exemplu de a fi împreună. Scriem o poveste unică. E primul teatru care se naşte astfel. Ne uneşte spiritul, atitudinea şi bucuria de a construi, dorinţa de a lăsa ceva esenţial în urmă. Dacă un om ne-ar da acum toţi banii pentru a construi acest teatru, n-ar avea valoarea şi energia fiecăruia dintre voi care vă alăturaţi şi deveniţi ctitori”

În paralel cu iniţiativa „Vindem mărţişoare. Construim un teatru”, continuă vânzarea cărămizilor ctitor G53.

„Pentru ca această campanie să ne ofere la final teatrul… trebuie să ne strângem 33.000 de ctitori. 1 cărămidă ctitor este 53 Euro şi este egalată de 5 cărămizi – mărţişor, un mărţişor este 53 lei. Este singurul mărţişor care nu expiră şi singura cărămidă care nu se sparge. Materialul din care este făcută este acelaşi cu care sunt făcute visurile noastre. împreună chiar putem să reuşim” (Chris Simion – Mercurian). Le puteţi achiziţiona de pe site-ul griviţa53.ro

Cea de-a doua etapă a proiectului va începe în luna aprilie / mai şi va fi o surpriză vizuală de neuitat.

Ateliere De Acasă MŢR

Poveştile ne apropie, ne transformă, ne dăruiesc prieteni şi aventuri de neuitat. Ele rezistă în timp şi în faţa tuturor dificultăţilor, ne dau forţă şi încredere şi ne aduc împreună.

Atelierul de Creativitate de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român propune copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani revenirea la atelierele de după sau în loc de şcoală, în care poveştile sunt transpuse în teatru de umbre, în scrisori şi felicitări ştampilate, în poveşti audio, în animaţii, în expoziţii virtuale şi, de ce nu, în muzee personale deschise prietenilor şi familiilor chiar în sufragerie.

Atelierele propuse în cadrul proiectului #AteliereDeAcasăMŢR fac apel la creativitate, la tehnici tradiţionale şi la abordări multidisciplinare şi se vor desfăşura pe platforma online Zoom, săptămânal, începând cu 15 februarie 2021, conform programului anunţat pe pagina de FB – Educaţie Muzeală MŢR, dar şi cu posibilitatea înscrierii unui grup şcolar pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com în vederea stabilirii unui tip de atelier şi a unui interval orar adecvate grupului.

Preţul unui bilet: 25 de lei/participant (în preţ nu sunt incluse şi materialele necesare realizării atelierelor, lista materialelor urmând a fi comunicată fiecărui participant după confirmarea plăţii).

Durata unui atelier: 1 oră

Participarea la ateliere se face numai pe bază de înscriere (pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau completând formularul de înscriere.

În perioada 24 februarie – 26 februarie, sunt programate atelierele:

Atelier de scrisori şi felicitări ştampilate cu Beatrice Iordan
(24 februarie, de la 14.00 – 15.00)

După ce ne vom cunoaşte, vom povesti un pic despre obiceiul de a dărui şi de a trimite scrisori şi felicitări. Acum, când comunicarea este mult facilitată de căile de interacţiune online, mai trimitem scrisori sau felicitări? Dacă da, cui le trimitem şi cum? După ce vom discuta despre posibilităţile pe care le avem, în zilele noastre, de a ne apropia de oamenii dragi aflaţi la distanţă, încercăm să descoperim, cu ajutorul poveştilor, prin ce mijloace comunicau oamenii de odinioară cu persoanele aflate la distanţă. După discuţii, vom trece la realizarea propriu-zisă a felicitărilor folosind tehnici de realizare a ştampilelor, desen şi scriere creativă. La sfârşit, ne vom bucura de felicitări, printr-o mică expoziţie online, prezentând colegilor participanţi lucrările care au luat fiinţă. Tema atelierului se va realiza în cadrul unui singur atelier. Recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani.

Muzeul din sufragerie cu Valentina Bâcu
(25 februarie, 14.00 – 15.00)

„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?” Păi, în primul rând, să fie distractiv, ar spune cineva. Dar să aibă şi un conţinut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ţi spună o poveste. Să-ţi placă să-l traversezi. Şi să revii cu prietenii. Şi sper să mai descoperim împreună şi alte lucruri. Fiindcă, în perioada aceasta, când accesul la vizitarea muzeelor şi a expoziţiilor este limitat, te provocăm să-ţi imaginezi propriul muzeu şi să-l deschizi chiar în sufrageria casei tale. Poţi să-ţi inviţi părinţii, fraţii şi, pe rând, prietenii. Sau poţi realiza, de ce nu, chiar un tur virtual pentru prietenii cu care nu te poţi vedea. Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Atelierul de redactare de rubrici radio cu Monica Chiorpec
(26 februarie de la 14.00 – 15.00)

Noul format, adaptat mediului virtual în perioada de izolare, al atelierului de radio le propune copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani o viziune proaspătă şi inedită asupra radioului, în ton cu vremurile pe care le traversăm cu toţii, dar şi cu identitatea şi specificul MŢR. Participanţii vor învăţa cele mai importante lucruri despre tendinţele actuale din lumea radioului, se vor deprinde cu câteva tehnici de bază în redactarea de diferite materiale radiofonice şi vor înţelege fenomenul fake news. Recomandat copiilor cu vârsta peste 10 ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati