Daniel Mischie, reprezentant HoReCa, nu exclude posibilitatea ca restaurantele din Capitală să fie din nou închise începând de luni, având în vedere că rata de infectare se apropie de 3 la mie.
Reprezentanții HoReCa au avut, miercuri, o discuție cu Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, în urma căreia s-a ajuns la concluzia că restaurantele sunt în pericol să pună din nou lacătul pe ușă, potrivit Gandul.
Pentru a evita un astfel de scenariu, HoReCa a solicitat desprinderea localurilor de coeficientul de 3 la mie.
“Există pericolul ca acest coeficient să depășească 3 la mie. Restricțiile vor însemna, conform legislației actuale, reînchiderea restaurantelor în București. Noi am solicitat desprindere restaurantelor de coeficientul de 3 la mie și funcționarea lor la coeficientul de 30% din capacitate în interior și cu restricțiile cunoscute pe terasă până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată.
Pentru încălcări repetate și încălcări flagrante, se va putea ridica autorizația de funcționare temporar. În propunerea pe care noi o avem astăzi, este ca în perioada următoare, vineri sau luni, focarele ar putea fi incluse în calculul acestui coeficient. În același timp, ar putea fi opțional pentru DSP-urile teritoriale să ia în calcul aceste focare”, a precizat Daniel Mischie, reprezentant HoReCa, potrivit Antena 3.
Potrivit ultimului raport prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), în municipiul București, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 489 cazuri noi de COVID-19, iar incidența înregistrată la 14 zile este de 2.34. De la începutul pandemiei, în București s-au înregistrat 127.407 infectări.