Ford România suspendă producția la Craiova, din cauza crizei semiconductorilor

Uzina de automobile Ford din Craiova va fi la rândul său afectată de criza de semiconductori, după ce acest lucru fusese raportat de uzina Dacia din Mioveni. Ford a confirmat o suspendare a activității pentru 8 zile, potrivit profit.ro.

Criza prin care trece industria auto la nivel global, din cauza incapacității furnizorilor de semiconductori de a face față comenzilor, a ajuns și la Craiova, unde Ford pregătește suspendarea activităților.

„Ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală, Ford Craiova va suspenda temporar producția de vehicule și motoare timp de 8 zile, începând cu 26 februarie.

Planul actual este ca producția la Ford Craiova să fie reluată pe data de 10 martie”, este mesajul companiei.

„Pe parcursul celor 8 zile în care producția va fi suspendată, angajații fabricii Ford Craiova vor fi plătiți conform acordurilor încheiate intre companie și sindicate și ținând cont de legislatia în vigoare”, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții Ford România.

Compania americană mai precizează că, la nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situația și își adaptează planurile de producție pentru a minimiza efectul asupra angajaților, furnizorilor, clienților și dealerilor din întreaga Europă.

Anterior a fost relatat că producători auto din întreaga lume opresc linii de asamblare a vehiculelor din cauza lipsei semiconductorilor, în unele situații din cauza măsurilor SUA împotriva unor producători chinezi de cipuri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati