Aproape 100 de persoane care ar fi beneficiat ilegal de indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul pandemiei, duse cu mandat la audieri

Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pune în aplicare, joi dimineaţa, 99 de mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada martie 2020 – prezent, 99 de persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând şi primind din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2 în valoare de 4.500 lei pe lună.

Cuantumul prejudiciului este de 1.500.000 de lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati