Personalul feroviar de specialitate va desfăşura, săptămâna viitoare, reviziile bianuale la schimbătoarele de cale din staţia Bucureşti Nord şi din halta de mişcare Pajura.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, în zilele de 3,4 şi 5 martie 2021, în intervalul orar 10:40 – 12:50, personalul feroviar de specialitate desfăşoară reviziile bianuale la schimbătoarele de cale din staţia Bucureşti Nord şi din halta de mişcare Pajura, conform reglementărilor feroviare.
Este prevăzută suspendarea temporară a circulației
Simultan se vor executa şi lucrări de profilare a prismei de balast pe distanţa Racordare Aeroport – Aeroport H.Coandă T1, lucrări care impun suspendarea temporară a circulaţiei, între orele 10:40 – 12:50, a următoarelor trenuri de călători (15023, 16051, 15025, 16053, 16048, 15022, 16050 şi 15024).
Precizăm că acest interval orar este prevăzut în mersul de tren pentru acordarea închiderilor de linie, iar menţiunea este stipulată şi în broşura cu mersul trenurilor „Nu circulă în perioada de acordare a închiderilor de linie”. Celelalte 64 de trenuri vor circula conform graficului, în intervalul orar 12:35 – 10:40„, se arată într-un comunicat al CFR SA, potrivit Agerpres.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA administrează infrastructura feroviară publică.