Palatul Suţu va găzdui o expoziţie dedicată împlinirii a 200 ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

O expoziţie dedicată împlinirii a 200 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu va fi vernisată miercuri la Palatul Suţu din Capitală. Poate fi vizitată până în data de 27 iunie 2021.

Tematica expoziției, anunţă organizatorii, se axează pe personalitatea lui Tudor Vladimirescu, contextul mișcării din 1821 și transformarea sa într-un erou național, începând cu a doua jumătate a secolului XIX, potrivit basilica.ro.

Tudor Vladimirescu a fost un om profund credincios, care a acumulat o cultură foarte vastă pentru vremea aceea, marcată, în primul rând, de valorile promovate de Biserică și de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.

– Episcopul vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul

Exponatele accentuează contextul istoric al mișcării și al personalității domnului Ţării Româneşti, al rolului său în administrația regimului fanariot.

„Utilizând obiecte provenind din mai multe colecții ale MMB, proiectul expozițional își propune să evidențieze diversitatea patrimoniului Muzeului Municipiului București și să aducă o perspectivă nouă asupra subiectului Revoluției de la 1821, având ca punct central personalitatea lui Tudor Vladimirescu” se menţionează pe site-ul instituţiei.

Expoziţia este realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional Belgrad şi Muzeul Naţional de Istorie din Atena.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati