Cine va fi noul director general al Metrorex

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat luni seara că economistul Ştefan Paraschiv, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Romaero Băneasa, va fi numit director general al Metrorex.

Numirea lui Ştefan Paraschiv va fi făcută marți. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că noua conducere a companiei va avea ca principal obiectiv redresarea financiară a Metrorex, scrie spotmedia.ro.

„Obiectivele sunt în primul rând cele care rezultă din Raportul Corpului de Control al Ministrului Transporturilor. Rezolvarea problemelor precum situaţia financiară a Companiei şi găsirea unui echilibru între cheltuieli şi venituri.

Lucrurile au ajuns într-un punct în care nu sunt sustenabile sub nicio formă, doar 30 % din cheltuielile Metrorex sunt acoperite din venituri apoi vorbim despre incertitudinea juridică a spaţiilor comerciale de la metrou (…) Legea Bugetului prevede că, pentru companiile de stat cu pierderi, cheltuielile salariale nu pot depăşi nivelul de la începutul anului 2020.

Există posibilitatea ca Metrorex să redevină o companie pe baze sănătoase prin ajustarea cheltuielilor salariale raportat la veniturile acesteia, a declarat, la RRA, ministrul Cătălin Drulă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati