Evenimente online şi offline, organizate anul acesta de Muzeul Naţional de Artă Contemporană care împlineşte 20 de ani de existenţă

Lansări de publicaţii şi de expoziţii, cursuri aplicate de istoria artei, ateliere de educaţie şi creaţie artistică, tururi ghidate, evenimente surpriză vor fi organizate anul acesta de Muzeul Naţional de Artă Contemporană care marchează 20 de ani de existenţă.

MNAC ocupă în prezent o poziţie centrală în modelarea memoriei culturale colective, fiind un loc de întâlnire pentru comunităţile care garantează spectrul de diversitate al societăţii din România.

Potrivit reprezentanţilor MNAC, „programele Muzeului se adresează deopotrivă specialiştilor şi publicului larg, minorităţilor de toate tipurile, sectorului cultural independent şi partenerilor instituţionali din cultură, artă şi educaţie. Dezvoltând un program amplu de recuperare istorică a culturii vizuale din România, MNAC urmăreşte şi sprijină în acelaşi timp tendinţele noi şi talentele manifestate în generaţia tânără”, scrie news.ro.

Cu un flux mediu de 14 expoziţii/ an, cu un portofoliu editorial de peste 50 de titluri, cu o colecţie care cuprinde peste 7.000 de lucrări de artă şi zeci de mii de documente originale, fotografii, cataloage, publicaţii – reunite într-un impresionant fond documentar, MNAC a dezvoltat programe care îmbină cultura cu preocupările legate de dezvoltarea armonioasă a oraşului Bucureşti, de conservarea mediuluinatural şi de recuperare a patrimoniului imaterial, fiind – prin complexitatea angajamentelor sale – o instituţie muzeală caracteristică pentru standardele secolului 21.

Înfiinţat prin Hotărârea de Guvern 691/ 31.08.2001, ca rezultat al fuziunii dintre Departamentului de Artă Contemporană al Muzeului Naţional de Artă al României şi Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă, Muzeul Naţional de Artă Contemporană funcţionează începând cu 2004 în sediul său principal din Palatul Parlamentului.

Între 2001-2012, directorul Muzeului a fost Mihai Oroveanu. Din 2014, MNAC este condus de Călin Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati