Numărul contractelor de muncă înregistrate cu un salariu lunar brut de 10.000 de lei sau mai mult a ajuns la 236.787 pe 23 februarie, conform datelor de la Inspecţia Muncii obţinute de Ziarul Financiar.
În total, economia locală are un număr de peste 5,5 milioane de contracte de muncă înregistrate în REVISAL, ceea ce înseamnă că puţin peste 4,2% dintre contractele de muncă din România au salarii brute de 10.000 de lei sau peste.
Un salariu brut de 10.000 de lei înseamnă 5.800 de lei net (circa 1.200 euro), scrie Ziarul Financiar.
„Ştim că în România aproximativ 2,5 milioane de salariaţi primesc salariul minim pe economie, preponderent în mediul privat (foarte puţini dintre salariaţii din sectorul public au o astfel de remuneraţie).
Când discutăm despre salarii de peste 10.000 de lei brut, vorbim deci despre 4% cel mai bine plătiţi salariaţi din România. În sine, nu este o sumă mare, înseamnă abia 1.200 de euro net lunar şi nu degeaba România este încă o ţară cu venituri printre cele mai mici din Europa“, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager la BPI Group, companie de consultanţă în management şi resurse umane.
Orașele din top
Salariile de 10.000 de lei şi peste sunt cel mai des întâlnite în Bucureşti – 127.232 de contracte înregistrate, Cluj – 20.458, Timiş -14.841, Ilfov – 9.755 şi Iaşi, cu 7.099 de salarii brute de 10.000 de lei sau mai mari.
Salariile angajaţilor diferă foarte mult în judeţe lipite unele de altele sau la mică distanţă. Acesta este cazul Iaşiului şi Vasluiului, de exemplu, având în vedere că Iaşiul este pe poziţia a cincea în rândul judeţelor cu cei mai mulţi salariaţi plătiţi cu un 10.000 de lei sau mai mult ca venit brut, cu 7.099 de astfel de contracte de muncă, iar Vasluiul este la polul opus, în topul judeţelor cu cele mai puţine astfel de contracte, respectiv 549.
În aceeaşi situaţie este şi raportul dintre Constanţa (3.496 de salariaţi plătiţi cu 10.000 de lei sau mai mult) şi Călăraşi (561 de astfel de contracte).