Platforma de vaccinare vine cu actualizări: Se pot face programări noaptea, iar străinii au verde la vaccin

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în cursul lunii aprilie va începe vaccinare prin intermediul reţelei primare de medicină de familie, precizând că, din datele preliminare, rezultă o rată de participare la această activitate de 50-55%. Totodată, platforma va fi actualizată astfel încât să permită programările în timpul nopții. În plus, acesta a anunțat că și străinii se vor putea programa la vaccinare în România, începând din luna aprilie.

„Vom demara şi activitatea de vaccinare prin intermediul colegilor din reţeaua primară de medicină de familie. Mâine urmează să primim centralizarea de la nivelul fiecărui judeţ, însă din datele pe care noi le avem preliminare, ne aşteptăm la o rată de participare din partea colegilor din medicina de familie în jur de 50-55 la sută. Este posibil să fie chiar mai mult, dar acestea sunt datele parţiale.

Aşa încât un alt element care va duce la creşterea accesului persoanelor la campania şi la centrele de vaccinare va fi operaţionalizarea anumitor centre de vaccinare, cu sprijinul marilor operatori economici, care şi-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare chiar în incinta unităţilor, prin reţeaua cabinetelor de medicina muncii şi a cabinetelor medicale cu care se află în relaţie contractuală”, a explicat medicul.

Străinii au acces în platformă

”Străinii cu drept de ședere în România, dar care nu au CNP emis de autorități române, se vor putea programa direct în platformă. Le va fi alocat un identificator unic corelat cu documentele de identificare, număr, serie, pașaport. Data la care se va implementa funcționaltiatea va fi 10 aprilie”, a precizat Gheorghiță, în conferința de presă de marți.

Totodată, platforma va fi actualizată astfel încât să permită programările în timpul nopții, după ce s-a deschis deja în țara noastră primul centru de vaccinare deschis non-stop. Acesta nu a funcționat și noaptea tocmai pentru că oamenii nu se puteau programa în platformă după ora 20:00 – cea standard la care se închid centrele de vaccinare.

”Alt element important legat de paltforma de programare. Va exista posibilitatea de configurare a programului de lucru în platformă, astfel încât e disponibilă funcționalitatea în funcție de programul centrelor de vaccinare. Persoanele se pot programa și noaptea”, a anunțat Gheorghiță.

Devin operaționale centrele mobile de vaccinare

Totodată, luna viitoare devin operaționale mult așteptatele centre mobile, necesare persoanelor imobilizate la pat sau nedeplasabile.

”Pentru perioada imediat următoare, adică acum în aprilie, operaționalizăm centrele mobile de vaccinare și demarăm activitatea de vaccinare prin medicii de familie. Mâine primim centralizarea de la nivelul fiecărui județ. Rata de participare în rândul medicilor de familie este de 50-55%. Este posibil să fie mai mult, dar sunt date parțiale acestea”, a completat Gheorghiță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati