Din totalul de 9.583 de radieri cele mai multe au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 1.503 (plus 7,59% faţă de ianuarie-februarie 2020) şi în judeţele Constanţa- 445 (plus 1,14%), Timiş – 437 (plus 14,1%) şi Cluj – 394 (minus 9,43%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Teleorman – 69 (în scădere cu 42,5% faţă de primele două luni ale anului trecut), Ialomiţa – 81 (plus 14,08%) şi Mehedinţi – 87 (minus 28,69%).
Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Covasna (plus 57,14%), Alba (plus 32,24%) şi Giurgiu (plus 30,11), iar cele mai mari scăderi în Teleorman (minus 42,5%), Maramureş (minus 34,41%) şi Caraş-Severin (minus 31,78%), scrie Agerpres.
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 2.672 (minus 3,71% raportat la ianuarie-februarie 2020), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 814 (plus 4,23%) şi industria prelucrătoare -789 (minus 1,41%).
În februarie 2021 au fost consemnate 5.285 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (864) şi în judeţele Constanţa (245), Timiş (233) şi Cluj (215).