Primarul Sectorului 2: Cei de la Bamboo au repornit activitatea fără niciun drept

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu spune că s-a redeschis clubul Bamboo, deși activitatea i-a fost recent suspendată din cauza petrecerilor ilegle organizate în pandemie.

„Aparent în lumea “intangibililor” suspendarea activității până la rezolvarea problemelor e totuna cu o pauză scurtă, de formă. Greșit.

Azi (n.red. sâmbătă), în ciuda sancțiunilor aplicate în martie, cei de la Bamboo au repornit activitatea fără niciun drept. Nu au intrat în legalitate cu amenajarea terasei. Nu și-au scos autorizație de funcționare. Nimic. Au impresia că regulile nu sunt pentru ei.

Cum e și normal, instituțiile abilitate au venit în control şi iar au găsit nereguli. Au fost dublate amenzile și au fost confiscate veniturilor ilicite obținute de operatorul economic în perioada suspendării activității comerciale.

În Sectorul 2 încurajăm afacerile, dar doar pe cele legale. Este uimitor cum pentru o locație cu atât de mult potențial nu se investește corect și nu se fac demersurile pentru intrarea în legalitate”, a scris Mihaiu, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati