MApN a anunțat că recrutează aproximativ 1.200 de tineri în unitățile militare de învățământ universitar sau postliceal.
„Până la data de 29 aprilie, ora 12:00, se fac înscrieri pentru ofițeri (108 locuri în academiile militare și UNAp) – învățământ universitar militar, maiștri militari (484 de locuri) și subofițeri (591 de locuri) – învățământ postliceal militar.
Dacă doriți să urmați învățământul universitar sau postliceal militar, puteți să vă înscrieți și să obțineți mai multe informații contactand un recrutor de la biroul informare-recrutare care funcționează în cadrul centrului militar din județul/sectorul în care aveți domiciliul”, anunță MApN.
Pentru posturile de subofițeri, locurile sunt disponibile astfel:
– 26 la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani)
– 9 la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov (3 ani)
– 7 la Academia Năvală „Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani)
– 55 la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București (4 ani)
– 11 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani)
– 9 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, specializarea Drept.
Admiterea se va desfășura astfel:
- 23 iulie – instituțiile de învățământ superior militar (ofițeri) Probe: matematică, informatică și limba engleză
- 01 august – subofițeri Probe: matematică și limba engleză
- 03 august – maiștri militari Probe: matematică și limba engleză
În ce vor consta probele fizice
TRACȚIUNILE AU FOST ÎNLOCUITE CU FLOTĂRI Ordinea elementelor traseului utilitar-aplicativ (dispunerea aparatelor) poate suporta modificări, în funcție de spațiul în care se desfășoară evaluarea!
1. SĂRITURA ÎN LUNGIME De la linia de start, la semnalul evaluatorului, se execută două sărituri în lungime, succesive, de pe loc, cu elan cu desprindere de pe ambele picioare şi aterizare pe ambele picioare.
Pentru candidații la liceul militar, lungimea cumulată a celor două sărituri trebuie să fie de minimum 3,30 m
Pentru ceilalți candidați, lungimea cumulată a celor două sărituri trebuie să fie de minimum 3,80 m.Pentru neîndeplinirea baremului minimal al lungimii cumulate, se aplică o penalizare de 2 secunde pentru fiecare 10 cm neîndepliniţi.
2. ARUNCAREA MINGILOR LA ŢINTĂ De la linia de aruncare, marcată pe sol la o distanţă de 20 de metri de poarta de handbal, se aruncă patru mingi diferite (oină, handbal, baschet şi volei), prin procedeul azvârlire – cu o singură mână, de deasupra umărului, ordinea de aruncare fiind aleatorie.
Mingea trebuie să intre în poartă sau să atingă bara, cu condiţia să nu fi atins solul la o distanţă mai mică de 7 m faţă de linia de aruncare.
Pentru fiecare executie incorectă, din cele 4, se aplică o penalizare de 2 secunde pentru fiecare aruncare incorectă.
3. FLOTĂRI Se execută flotările din poziţia iniţială – sprijin culcat facial, pe ambele braţe, cu sprijin pe palme şi pe vârful picioarelor, corpul, braţele şi picioarele întinse, umerii deasupra încheieturii mâinilor, privirea înainte. Se execută flexii ale braţelor pe antebraţe, până ce acestea fac între ele un unghi de 90° şi apoi se revine în poziţia iniţială, prin întinderea completă a braţelor, corpul rămânând permanent întins.
Candidații pentru unitățile de învățământ liceal militar trebuie să executate minimum 6 flotări corecte din 12.
Candidații pentru celelalte categorii de personal militar trebuie să executate minimum 8 flotări corecte din 14.
Pentru fiecare flotare neexecutată se aplică 3 secunde penalizare.În cazul în care candidații nu execută numărul minim de repetări, aceștia sunt opriți de către evaluator să parcurgă celelalte elemente ale traseului utilitar – aplicativ și sunt declarați „Respins”.
4. DEPLASAREA ÎN ECHILIBRU PE BĂNCI DE GIMNASTICĂ Se execută urcarea pe prima bancă aşezată înclinat, se deplasează în echilibru pe banca orizontală şi se coboară pe cea de-a treia, aşezată înclinat. Candidatii au dreptul la cel mult 3 repetări. Dacă nicio deplasare nu reuşeşte complet, candidatul va fi declarat “Respins”.
5. ROSTOGOLIREA ÎNAINTE DIN GHEMUIT ÎN GHEMUIT Din poziţia stând ghemuit, cu palmele pe sol (saltea) şi capul aşezat între braţe, se execută două rostogoliri consecutive legate, spre înainte, din ghemuit în ghemuit, în timpul cărora spatele ia contact cu solul de la cap spre şezută.În caz de nereuşită, candidatul va fi declarat “Respins”.
6. ESCALADAREA UNUI OBSTACOL (FORMAT DINTR-O LADĂ SAU UN CAL DE GIMNASTICĂ): Se execută escaladarea obstacolului aşezat transversal, cu înălţimea de aprox. 1,30 m, pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere.
Candidatii au dreptul la cel mult 3 repetări.
Dacă nicio escaladare nu reuşeşte complet, candidatul va fi declarat “Respins”.
7. SĂRITURI ÎN SPAŢII MARCATE: Se execută sărituri de pe loc, de pe ambele picioare şi aterizare pe ambele picioare, în interiorul pătratelor cu latura de 1 metru, numerotate aleatoriu de la 1 la 9, păstrând ordinea crescătoare a numerelor.
Pentru fiecare săritură incorectă se aplică 2 secunde penalizare.
8. TÂRÂREA PE SUB UN OBSTACOL: Din poziţia culcat facial, se execută deplasarea târâş pe coate şi genunchi, sub un cadru metalic, pe toată lungimea acestuia. Obstacolul este lung de 3 m, lat de 1,20 m şi înalt de 0,60 m.
În caz de nereuşită, candidatul va fi declarat “Respins”.
9. RIDICAREA ŞI TRANSPORTUL DE GREUTĂŢI: Se ridică două mingi medicinale de 5 kg din dreptul primului jalon şi se transportă simultan, în alergare, printre 5 jaloane dispuse la aproximativ 2 metri unul de celălalt, în zigzag.
Candidații la colegiile naționale militare ridică o singură minge de 5 kg. Apoi sunt aruncate la sol după depăşirea ultimului jalon.
Pentru fiecare jalon neocolit se aplică o penalizare de 2 secunde.
10. ALERGAREA DE VITEZĂ: Se parcurg 25 de metri prin deplasarea în alergare cu intensitate maximă, până la linia de sosire care marchează finalul traseului, moment în care se oprește cronometrul. Timpul maxim de execuție a traseului utilitar – aplicativ este de 1 minut și 45 de secunde.
ALERGAREA DE REZISTENȚĂ Principalul „inamic” al acestei probe este oboseala. De aceea, antrenamentul progresiv este foarte util. Poţi începe cu exerciţii de alergare uşoară, apoi să continui cu exerciţii de alergare cu viteză uniformă, pe o distanţă dată şi într-un timp stabilit, până ajungi la executarea probei pe distanţa şi în baremul fixat pentru categoria de personal pentru care candidezi.Baremul este următorul: 9 minute și 45 de secunde pentru distanța de 2000 metri; 4 minute si 15 secunde pentru distanta de 1000 metri (numai pentru liceul militar).Pentru cronometrare se utilizează cel puțin două cronometre.Înaintea probei de alergare (ca și în cazul traseului aplicativ) candidaților li se va prezenta modul și regulile de desfășurare a acesteia.
Candidații vor avea un timp de încălzire de aproximativ 15 minute înaintea probei.Startul se dă din poziția ”în picioare”.Traseul este marcat vizibil, iar candidații vor fi permanent în raza vizuală a evaluatorilor.
Candidații care nu parcurg întreaga distanță vor fi declarați ”Respins”, considerându-se că au abandonat proba.În situația în care alergarea se desfășoară în condițiile unui teren greu (moale, cu apă, zăpadă etc.) și/sau în condiții meteorologice nefavorabile (ploaie, lapoviță, ninsoare, vânt puternic, caniculă etc.), la propunerea evaluatorilor, se acordă o bonificație de maximum 15 secunde pentru distanța de 1000 metri și de maximum 30 secunde pentru distanța de 2000 metri.
Neexecutarea corectă/completă, conform cerințelor, sau omiterea unuia dintre aceste elemente determină eliminarea candidatului.
MApN mai precizează că numerele de telefon și adresele birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare pot fi găsite AICI și AICI.