Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ (D.A.U.I.) a obţinut de la Ministerul Finanţelor fonduri suplimentare, în sumă de 800.000 lei, pentru plata integrală a drepturilor legale cuvenite copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în întreg anul 2019 (perioada ianuarie – decembrie).
Banii sunt destinaţi majorării cu 50% a valorii normei de hrană pentru copiii din şcolile speciale, majorare care trebuie să le fie acordată conform legii, dar care a fost cerută până acum, cel puţin la nivelul Capitalei, doar de autorităţile locale din Sectorul 4.
„Sunt convins că această suplimentare de fonduri obţinută de Primăria Sectorului 4 se traduce în mai puţine griji materiale pentru familiile care trebuie să se concentreze pe terapii de suport pentru aceşti copii. Este important şi este de datoria noastră ca împreună, administraţia locală şi comunitatea, să punem în valoare resursele care deja există la nivel guvernamental. Şi asta am făcut prin solicitarea de a fi suplimentate şi sumele alocate pentru hrana copiilor cu nevoi speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ speciale.
Pentru că aceşti copii primesc deja hrană la şcoală, diferenţa care reprezintă majorarea prevăzută de lege va fi virată în conturile părinţilor. Ministerul Finanţelor a răspuns cererii noastre redistribuind banii alocaţi şi necheltuiţi de alte administraţii bucureştene, iar aceasta este nu doar o confirmare, ci şi o garanţie a faptului că proiectele noastre pentru comunitate au ecou. Pentru noi este important ca toţi copiii noştri, familiile lor să se bucure de toate drepturile pe care le conferă legea. Indiferent de şcoala la care studiază, indiferent de forma de învăţământ pe care o urmează, copiii noştri trebuie stimulaţi şi sprijiniţi”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
În învăţământul special din Sectorul 4 sunt înregistraţi 514 elevi cu cerinţe educaţionale speciale (483 în şcolile speciale şi 31 şcolarizaţi la domiciliu), în timp ce în învăţământul de masă studiază 377 de elevi, după cum urmează:
* grădiniţe: 37 de preşcolari;
* învăţământ primar: 174 elevi;
* învăţământ gimnazial: 152 elevi;
* licee: 14 elevi.
Primăria Sectorului 4, prin D.A.U.I., a achitat deja 753.000 de lei, reprezentând norma de hrană pentru perioada ianuarie – aprilie 2019 şi alocaţia de cazarmament, rechizite şcolare, încălţăminte şi îmbrăcăminte pentru perioada ianuarie – iunie 2019, atât pentru copiii din şcolile speciale, cât şi pentru cei şcolarizaţi în învăţământul de masă.