Bucureștiul, printre marile orașe europene care vor recupera declinul economic din pandemie

Capitala României și orașele Zurich, Dublin, Oslo, Sofia, Stockholm și Varșovia sunt singurele mari orașe europene din TOP 30 ale căror economii vor reveni la nivelurile de dinantea pandemiei în 2021, conform unor proiecții Oxford Economics.

O analiză a celor de la Oxford Economics arată că doar 7 dintre cele mai mari 30 orașe europene sunt așteptate să revină în acest an la ritmurile de creștere economică înregistrate înaintea izbucnirii pandemiei Covid-19.

Bucureștiul conduce detașat în topul redresărilor, cu o creștere a PIB estimată la 5,6% în 2021, însă sectoare ca HoReCa sau transport vor recupera pierderile din pandemie abia peste doi-trei ani.

Capitala României și orașele Zurich, Dublin, Oslo, Sofia, Stockholm și Varșovia sunt singurele mari orașe europene din TOP 30 ale căror economii vor reveni la nivelurile de dinantea pandemiei în 2021, arată sursa citată.

În celelalte 23 de orașe, produsul intern brut, deși prognozat să crească semnificativ raportat la anul 2020, nu se va redresa decât în 2022, sau, în cazul orașelor Barcelona și Roma, în 2023, scrie profit.ro.

Dintre orașele estimate să recupereze declinul de anul trecut și chiar să depășească ritmul de creștere din 2019, Bucureștiul se remarcă cu un avans al PIB de 5,6% în acest an, față de creșteri preconizate la sub 4% în celelalte orașe.

“România a reușit, în cea mai mare parte, să gestioneze [pandemia] cu mai puține restricții economice decât majoritatea economiilor europene, deși știrile recente despre interdicțiile de circulație introduse mai devreme și închiderea magazinelor ne reamintesc că lucrurile se pot schimba rapid. Cu toate acestea, planurile privind investiții guvernamentale semnificative oferă un motiv separat pentru a fi plini de speranță pentru 2021”, arată Oxford Economics într-un raport.

Sectorul culturii și divertismentului se va redresa începând cu 2024/ Turismul, în 2023

În pofida avansului consistent la nivelul PIB așteptat pentru acest an în București, evoluția nu este uniformă pentru toate sectoarele economice. Comerțul și transportul, două dintre cele mai afectate sectoare de pandemie, sunt estimate să recupereze declinul din 2020 peste un an, în timp ce industria ospitalității și sectorul culturii și divertismentului se vor redresa începând cu 2023 și, respectiv 2024. 

“Privind în perspectivă, este evident că multe depind de ratele de infecție, de campaniile de vaccinare și de măsurile de izolare. Riscurile la adresa prognozelor rămân considerabile și, din păcate, sunt înclinate mai mult pe partea negativă decât pozitivă. În ultimele luni, în multe țări europene ritmul de vaccinare a fost oarecum redus, guvernele continuând să se bazeze pe o serie de blocaje pentru a contracara creșterea pe scară largă a numărului de cazuri de coronavirus”, potrivit economiștilor Oxford Economics.

Anii în care marile orașe din Europa se vor întoarce la nivelurile din 2019: PIB total și cele mai afectate sectoare / Sursa: Oxford Economics.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati