Consiliul Concurenței investighează distribuitorii de electricitate ai CEZ și Electrica. Posibil abuz față de clienți

Consiliul Concurenței a declanșat, din oficiu, două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuție Energie Electrică România SA și, respectiv, Distribuție Energie Oltenia SA, pe piața distribuției de energie electrică aferentă zonelor geografice pentru care cei doi operatori dețin licență de distribuție, potrivit unui comunicat al Autorității de Concurență.

Autoritatea de concurență are indicii privind implicarea operatorilor de distribuție în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenților acestora.

”Comportamentul suspectat are potențialul de a afecta concurența pe piața furnizării de energie electrică, precum și consumatorii, clienți finali de energie electrică. Un astfel de comportament este deosebit de nociv, mai ales în contextul procesului de liberalizare pe care România l-a implementat în ultimii ani, ce implică tranziția de la o piață reglementată către una concurențială. De altfel, noi monitorizăm procesul de liberalizare și am atenționat companiile de distribuție să nu împiedice migrația clienților ” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Inspecții inopinate la sediile din București, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești și Craiova

În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica și CEZ, din orașele București, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești și Craiova.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Consiliul Concurenței reiterează faptul că orice client final de energie electrică poate alege în mod liber oferta concurențială cea mai potrivită nevoilor sale, de la orice furnizor prezent pe piață, fără nicio intervenție din partea operatorului de distribuție, care nu are un rol activ în procesul de schimbare a furnizorului.

De altfel, distribuitorul de energie electrică este obligat să opereze rețeaua concesionată pentru toate locurile de consum din acea rețea, activități precum cele de mentenanță, de modernizare, de intervenție la avarii sau de măsurare a consumului fiind prestate în mod similar tuturor clienților, indiferent de furnizorul de la care aceștia achiziționează energia electrică.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati